Republica Moldova a stabilit relații diplomatice cu Belize

La data de 3 august 2022, la New York, au fost stabilite relaţii diplomatice dintre Republica Moldova şi Belize.

Protocolul cu privire la stabilirea relațiilor diplomatice a fost semnat de către Reprezentanții Permanenți ai celor două ţări pe lângă ONU – ambasadorii Gheorghe Leucă și Carlos Fuller.

Vedeți și:

Cu prilejul semnări documentului, Reprezentanții Permanenți ai misiunilor diplomatice pe lângă ONU au reiterat interesul reciproc al ambelor state pentru dezvoltarea ascendentă a relațiilor bilaterale și continuarea interacțiunii în formatul multilateral al ONU.

Totodată, ambele state vor pune accent pe susținerea reciprocă în procesul de promovare a candidaturilor în organele elective ale organizației și susținerea inițiativelor tematice ale ambelor misiuni diplomatice de la New York.

Urmare semnării Protocolului, reprezentanţii permanenţi ai celor două state au adresat o scrisoare comună Secretarului General al Organizației Națiunilor Unite cu rugămintea de a informa statele membre ale ONU asupra stabilirii relaţiilor diplomatice dintre Republica Moldova şi Belize.

Din totalul celor 193 de membri ai Organizaţiei Naţiunilor Unite, Republica Moldova are stabilite relații diplomatice cu 153 de state, iar în raport cu alte 28 de ţări sunt înregistrate proiecte de stabilire a relaţiilor diplomatice.


Belize este o țară mică situată pe coasta de est a Americii Centrale, în Marea Caraibelor mărginită de Mexic la nord vest și Guatemala la vest și sud.

Țara este o monarhie constituțională și o democrație parlamentară care o recunosc pe Elisabeta a II-a ca Suverană.

Pe mare, Hondurasul este cel mai apropiat vecin, 75 km distanță peste Golful Honduras.

Numele țării se trage din cel al râului Belize la fel și orașul Belize, capitala anterioară și cel mai mare oraș al țării.

În spaniolă de obicei i se spune Belice.

Capitala statului este orașul Belmopan.

A fost cunoscută ca și Hondurasul Britanic până în 1973, Belize a fost o colonie britanică mai mult de un secol.

În anul 1981 a devenit o națiune independentă.

Belize este membră a Comunității Caraibelor (CARICOM) și al Sistema de Integracion Centro Americana (SICA) și se consideră că ar face parte atât din Caraibe cât și din America Centrală.

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON sau GOFUNDME.
Totodată, pentru a ne putea urmări și pe alte canale media, Vă invităm să vă alăturați pe canalele nostru de pe TelegramYouTubeInstagram și TikTok.
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns