Viceprim-ministrul Oleg Serebrian în dialog cu Ian Borg – preşedintele în exercițiu al OSCE

Viceprim-ministrul pentru reintegrare Oleg Serebrian a avut astăzi o întrevedere cu preşedintele în exerciţiu al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), ministrul afacerilor externe, comerțului și afacerilor europene al Maltei, Ian Borg.

Președintele în exercițiu al OSCE a fost însoțit de către reprezentantul special al Președinției în exerciţiu a OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, Thomas Mayr-Harting și de șefa Misiunii OSCE în Republica Moldova, Kelly Keiderling.

Vedeți și:

  1. Ian Borg, președintele în exercițiu al OSCE, despre negocierile în formatul „1+1”
  2. Conferință de presă susținută de Mihai Popșoi și Ian Borg – președintele în exercițiu al OSCE

Viceprim-ministrul Oleg Serebrian a exprimat aprecieri OSCE pentru facilitarea procesului de reglementare transnistreană pe cale pașnică și cea a negocierilor, cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, cu precizarea că în circumstanțele războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei printre principalele priorități comune rămân menținerea securității și stabilității regionale.

A fost reiterat mesajul că formatul de negocieri „5+2” este unul nefuncțional dar și depășit de realitățile curente, dialogul fiind menținut în platformele de interacțiune ale reprezentanților politici și ale grupurilor de lucru sectoriale, cu medierea proceselor de către Misiunea OSCE în Republica Moldova.

În contextul obținerii statutului de țară candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană (UE) și a aprofundării relațiilor cu UE, s-a specificat că procesele în cauză vin să încurajeze politicile de reintegrare a țării și procesul de reglementare transnistreană, iar dinamica în ultimul proces va fi mai activă după completarea obiectivului de demilitarizare a regiunii transnistrene și de retragere necondiţionată de pe teritoriul Republicii Moldova a trupelor militare şi a stocurilor de muniții ilegal staționate.

O atenție deosebită a fost acordată situației alarmante cu privire la încălcarea drepturilor inalienabile ale omului în regiunea transnistreană, care continuă să se deterioreze în lumina persecuțiilor și abuzurilor Tiraspolului pe multiple cazuri individuale (Malîșev, Dudnic, Dimov, Menzarari, Pleșcanov, Ermurachi și alții).

Starea de sănătate a multor deținuți ilegal e una dificilă, în unele cazuri chiar critică.

Vicepremierul Oleg Serebrian a exprimat îngrijorări în legătură cu pozițiile inconsecvente și politizate ale Tiraspolului, în special pe problematica fermierilor din raionul Dubăsari și pe situația școlilor cu predare în limba română din regiunea transnistreană, care începând cu anul 2024 se confruntă cu noi acțiuni unilaterale din partea Tiraspolului, plus rămâne fără o perspectivă clară tema asigurării cu sedii proprii a unor instituții de învățământ.

Referitor la amendamentele operate la Codul penal al Republicii Moldova privind incriminarea separatismului s-a evocat că aceste prevederi nicidecum nu afectează procesul de negocieri și libera circulație a diferitor locuitori din regiunea transnistreană, în același timp trebuie luată într-un vizor mai serios așa-numita strategie a Tiraspolului de combatere a pretinselor acțiuni extremiste, în temeiul căreia se comit multiple abuzuri, persecuții și violări ale drepturilor fundamentale ale omului.

În ceea ce privește noul Cod vamal al Republicii Moldova, implementat din 1 ianuarie 2024, , s-a accentuat că acesta este armonizat cu legislația UE și oferă oportunitatea de a desfășura activități economice pentru antreprenorii de pe ambele maluri într-un singur spațiu vamal, cu respectarea principiilor concurenței loiale și non-discriminării, în cadrul preferințelor comerciale și economice prevăzute de UE și de alte tratate internaționale, la care Republica Moldova este parte.

S-a menționat și faptul că vor fi depuse eforturi pentru asigurarea funcționalității punctelor de înmatriculare a mijloacelor de transport din Tiraspol și Râbnița, încadrarea activității companiilor din regiune la rigorile cadrului normativ național și rezolvarea problemelor stringente ale locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului.

Pe lângă cooperarea pe platforma OSCE oficialii au exprimat deplina deschidere de a dezvolta parteneriate productive și pe bilaterală în contextul parcurgerii de către Republica Moldova a procesului de integrare europeană.

Vedeți mai multe articole la subiectul Reintegrării teritoriale a Republicii Moldova:

  1. La Chișinău s-a desfășurat primul Forum de Reintegrare a Republicii Moldova (I)
  2. Ian Borg, președintele în exercițiu al OSCE, despre negocierile în formatul „1+1”
  3. Conferință de presă susținută de Mihai Popșoi și Ian Borg – președintele în exercițiu al OSCE
  4. La Chișinău are loc primul Forum de reintegrare a Republicii Moldova
  5. [REINTEGRARE] Noi măsuri unilaterale la adresa școlilor cu predare în limba română din regiunea transnistreană și mun. Bender / Tighina
  6. [REINTEGRARE] Chișinăul a apostilat în 583 diplome emise de Universitatea „Taras Șevcenco” din Tiraspol
  7. Marșul Păcii în Coșnița. Conducerea țării și veteranii au comemorat eroii căzuți în 1992 în luptele de pe platoul Coșnița
  8. [În MEMORIAM] În noaptea de 13 spre 14 martie 1992 a început războiul în platoul Coșnița
  9. Ambasadorul Federației Ruse, Oleg Vasnețov, este convocat la Ministerul Afacerilor Externe
  10. Conferință de presă SIS privind evaluarea implicării Federației Ruse în procesele electorale din Republica Moldova
  11. Veteranii războiului de pe Nistru vor primi alocații pentru merite deosebite față de stat
  12. Comentariul Biroului politici de reintegrare în legătură cu așa numita rezoluție de la Tiraspol
  13. Igor Grosu despre a.n. congres de la Tiraspol: O campanie de isterizare, dictată de Rusia
  14. Dinamica obținerii polițelor RCA și permiselor de conducere către locuitorii din regiunea transnistreană și mun. Bender / Tighina
  15. [PROIECT] Zile comemorative în memoria eroilor căzuți pe platourile din Coșnița și Tighina
  16. Ex-colaborator al structurilor de forță din regiunea transnistreană reținut pentru organizarea migrației ilegale a cetățenilor ucraineni
  17. Peste 2 370 agenți economici din regiunea transnistreană sunt înregistrați la ASP
  18. Reprezentantul Special al AP OSCE pentru Europa de Est va efectua o vizită în R. Moldova
  19. Chișinăul a alocat în ultimii 5 peste 172 mln MDL tinerilor din regiunea transnistreană pentru studii pe malul drept al Nistrului
  20. Peste 182 mln MDL din bugetele naționale de asigurări medicale și sociale alocați în 2023 beneficiarilor din regiunea transnistreană
  21. [REINTEGRARE] Peste 357 de mii de locuitori din regiunea transnistreană dețin actele R. Moldova
  22. [REINTEGRARE] Dosarul transnistrean discutat de Oleg Serebrian și Paun Rohovei – Ambasadorul UA cu Misiuni Speciale pe subiectul reintegrare
  23. [REINTEGRARE] Briefing susținut de VPM Oleg Serebrian și Ambasadorul UA cu Misiuni Speciale responsabil de dosarul transnistrean – Păun Rohovei
  24. [REINTEGRARE] Chișinăul CERE Tiraspolului eliberarea necondiționată a jurnalistei Viorica Tătaru
  25. [REINTEGRARE] Chișinăul solicită Tiraspolului să renunțe la intenția de a obliga fermierii din raionul Dubăsari la pretinse „taxe vamale”
  26. [CARICATURĂ și REINTEGRARE] Noul Cod Vamal și văicărelile guzgănașilor din Tiraspol
  27. [REINTEGRARE] RECORD – peste 70% din exporturile și 56% importurile din regiunea transnistreană sunt în UE
  28. [REINTEGRARE] Declarațiile VPM Oleg Serebrian după ședința reprezentanților politici în procesul de negocieri în formatul „1+1” din 16.01.2024
  29. [REINTEGRARE] Precizările Serviciului Vamal referitor la prevederile Codului Vamal în raport cu agenții economici din regiunea transnistreană
  30. [REINTEGRARE] La Tiraspol a avut loc prima ședință din 2024 a reprezentanților politici în procesul de negocieri în formatul „1+1”
  31. [REINTEGRARE] 1 043 de cetățeni din regiunea transnistreană și mun. Bender / Tighina au primit în 2023 medicamente compensate de la Chișinău
  32. [REINTEGRARE] Agenții economici din regiunea transnistreană și mun. Tighina – ACHITĂ taxa vamală pe principii generale
  33. [REINTEGRARE] Start colectări propuneri de proiecte finanțate prin Programul activităților de reintegrare a țării 2024 (PARȚ)
  34. [INTEGRARE și REINTEGRARE] R. Moldova și Ucraina au semnat 7 protocoale privind controlul comun la frontiera MD-UA
  35. [REINTEGRARE] Guvernul a aprobat modificări care reglementează unele activități ale agenților economici din regiunea transnistreană
  36. [REINTEGRARE] Sergiu Golovaci – noul copreședinte al Comisiei Unificate de Control
  37. [REINTEGRARE] Clarificări cu privire la procedura de autorizare a importurilor și a exporturilor de mărfuri strategice din regiunea transnistreană
  38. [REINTEGRARE] Informații utile privind procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană
  39. [REINTEGRARE] Novosaviţkoe – Cuciurgan – al doilea punct de control comun pe segmentul central (transnistrean) al frontierei MD-UA
  40. [REINTEGRARE] Locuitorii din Chițcani, Merenești, Zahorna, Gâsca și Cremenciug vor putea participa la alegerile locale generale 2023
  41. [REINTEGRARE] Autoritățile au apostilat în ultimii 5 ani 562 diplome emise de Universitatea „Taras Șevcenco” din Tiraspol
  42. [REINTEGRARE] Agenții economici din regiunea transnistreană și mun. Bender / Tighina vor achita taxa pentru procedurile vamale
  43. Promo-LEX a solicitat de la UEFA să nu admită meciuri de fotbal la Tiraspol până când nu va fi asigurată respectarea drepturilor omului în stânga Nistrului și mun. Bender / Tighina
  44. Omorul lui Oleg Horjan în vizorul Comisiei speciale de monitorizare și control parlamentar asupra realizării politicii de reintegrare a R. Moldova
  45. 19 ani de la hotărârea CtEDO pe cauza Ilașcu și alții contra Moldovei și F. Ruse. Cât de importantă este?
  46. Poziția BPR referitor la „miorlăitul” Tiraspolului precum că conducătorii auto din regiunea transnistreană sunt amendați pentru lipsa RCA
  47. Peste 30 mii de permise MD eliberate locuitorilor din stânga Nistrului în perioada 2017 – 03.2023
  48. Regim simplificat de circulație pe ambele maluri ale Nistrului în perioada Sărbătorilor Pascale
  49. Biroul politici de reintegrare despre deciziei UEFA de a desfășura meciuri de fotbal la Tiraspol
  50. [PREMIERĂ] Adunarea Parlamentară a OSCE solicită transformarea misiunii de pacificare de pe Nistru într-o misiune civilă internațională
  51. Executivul a aprobat Programul activităților de reintegrare a țării pentru anul 2023
  52. Experții din domeniul infrastructurii drumurilor de la Chișinău și Tiraspol în ședință la sediul OSCE
  53. 361 mii de locuitori din regiunea transnistreană dețin actele R. Moldova
  54. [REINTEGRARE] Autoritățile au apostilat 518 diplome ale absolvenților Universității „Taras Șevcenco” din Tiraspol
  55. Ex-vicepremierul Alexandru Flenchea va fi numit co-președinte al Comisiei Unificate de Control
  56. Oleg Serebrian: România și UE ar trebui să aibă un rol mai mare în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană
  57. [НЕ ЗАБЫВАЕМ] Была война на Днестре. Ее отголоски живы и сегодня
  58. Procesul de negocieri dintre Chișinău și Tiraspol și drepturile omului în regiunea transnistreană
  59. Criza energetică și libera circulație discutate de reprezentanții politici de la Chișinău și Tiraspol
  60. Autorizația de mediu pentru Uzina Metalurgică din Râbnița – parte a procesului de negocieri cu Tiraspolul
  61. Peste 67% din exporturile din reg. transnistreană și mun. Tighina în 2022 s-au efectuat în țările UE
  62. CSE a extins limita de comercializare a lemnului către cetățeni și Autorizația de mediu pentru Uzina Metalurgică din Râbnița
  63. Combatem a.n. „criză a medicamentelor”: Cca 50% din totalul autorizațiilor de import din 2022 – atribuite agenților din regiunea transnistreană
  64. Uzina metalurgică din Râbnița (MMZ) fără autorizație de mediu
  65. Accesul fermierilor din Dubăsari la terenurile agricole după traseul M4 Tiraspol – Camenca prelungit până la 31 decembrie 2022
  66. Necrolog: A decedat Generalul Ion Solonenco, copreședinte al Comisiei Unificate de Control
  67. O nouă întrevedere în formatul „1+1” a negociatorilor din partea Chișinăului și al Tiraspolului
  68. Liderii de la Tiraspol obligați să notifice Chișinăul despre „deplasările” în afara R. Moldova
  69. Reintegrarea spațiului educațional. Autoritățile au apostilat 500 diplome ale absolvenților Universității „Taras Șevcenco” din Tiraspol
  70. Executivul a aprobat Programul activităților de reintegrare a țării pentru anul 2022
  71. Peste 448 mii de doze de vaccin anti-COVID-19 au fost repartizate locuitorilor din regiunea transnistreană și mun. Bender / Tighina
  72. Peste 341 de mii de locuitori din regiunea transnistreană dețin actele Republicii Moldova
  73. Întrevedere Serebrian – Krasnoselski în Varnița. La discuții ar mai fi participat Dorin Recean și Vitalie Ignatiev
  74. Peste 22 460 de permise MD și 8 986 numere neutre eliberate locuitorilor din stânga Nistrului în ultimii 4 ani
  75. Peste 338 mii de locuitori din regiunea transnistreană și mun. Bender / Tighina – dețin cetățenia Republicii Moldova
  76. Componența Comisiei guvernamentale pentru reintegrarea țării a fost actualizată
  77. Oleg Serebrian a depus jurământul de învestire în funcția de viceprim-ministru pentru Reintegrare
  78. Premieră: Parlamentul a constituit o Comisie specială de control parlamentar asupra politicilor de reintegrare a țării
  79. Comisia pentru Situații Excepționale a aprobat noi decizii, inclusiv extinderea autorizației de mediu pentru Uzina Metalurgică Moldovenească
  80. La solicitarea Chișinăului, Kievul va permite tranzitarea teritoriului pentru „repatriere” a mașinilor cu plăcuțe „transnistrene”
  81. Declarația Maiei Sandu după întrevedere cu Dmitri Kozak
  82. Necrolog: Vasile MAGU, patriot și promotor al obiectivului guvernamental de reîntregire a țării
  83. Chișinăul a distribuit 126 307 doze de vaccin anti COVID-19 locuitorilor din stânga Nistrului și mun. Bender
  84. Numărul permiselor din stânga Nistrului preschimbate este în continuă creștere
  85. S-a diminuat numărul autovehiculelor cu „numere” din regiunea transnistreană care traversează frontiera MD – UA
  86. Școlile cu predare în limba română din regiunea transnistreană au început anul școlar
  87. Reprezentanții BPR și ai CUC au participat la ședința extraordinară al Consiliului local Corjova din raionul Dubăsari

Totodată, câteva editoriale la subiectul așa numitelor provocări de la Tiraspol cât și despre greșelile mai multor factori și media din dreapta Nistrului:

Dacă vă place ceea ce publicăm, susțineți-ne și deveniți patron pe PATREON
Totodată, ne puteți urmări și pe TelegramYouTubeInstagram și TikTok.
Dar, nu uitați și de un like pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG.

5 trackback-uri / pingback-uri

  1. Prim-ministrul Dorin Recean a avut o întrevedere cu Ian Borg – preşedintele în exercițiu al OSCE - Știri din regiunea Ungheni
  2. La Chișinău s-a desfășurat primul Forum de Reintegrare a Republicii Moldova (II) - Știri din regiunea Ungheni
  3. [REINTEGRARE] Peste 367 de mii de locuitori din regiunea transnistreană luați la evidență la ASP - Știri din regiunea Ungheni
  4. [EDITORIAL] Neînțelegeri în mina guzgănașilor de la Dubăsari - Știri din regiunea Ungheni
  5. [REINTEGRARE] Guvernul a aprobat Programul activităților de reintegrare a țării 2024 - Știri din regiunea Ungheni

Lasă un răspuns