Prima lectură: Proprietarii mijloacelor de transport cu numere de înmatriculare străine le vor putea vămui cu o reducere de 70%

Mijloacele de transport cu termenul de exploatare mai mare de 7 ani la data achitării drepturilor de import, care circulă pe teritoriul Republicii Moldova, dar sunt înmatriculate pe teritoriul altui stat sau în stânga Nistrului, ar putea fi plasate sub regimul vamal de import cu achitarea accizei în mărime de 30% din cota accizei stabilită pentru anul 2023.

Vedeți și:

Parlamentul a aprobat în cadrul ședinței plenare de astăzi, un proiect de lege pentru modificarea mai multor acte legislative, inclusiv a Codului Vamal, înaintat de un grup de deputați ai Fracțiunii parlamentare a Partidului Acțiune și Solidaritate.

Deputatul Ion Groza, unul dintre autorii inițiativei legislative, a argumentat că accizul aplicat în prezent pentru automobilele care au statutul respectiv este unul exagerat, acesta depinde de volumul motorului autoturismului.

Proprietarii mijloacelor de transport cu numere de înmatriculare străine le vor putea vămui cu o reducere de 70%

De asemenea, mijloacele de transport auto, care au fost introduse pe teritoriul Republicii Moldova până în data de 1 ianuarie 2023, dar care actualmente nu mai există (au fost distruse sau vândute la piese, fapt confirmat prin documente justificative sau declarația pe propria răspundere a persoanei), la cererea persoanei care a introdus pe teritoriul Republicii Moldova și a declarat prin acțiune acest mijloc de transport, vor fi excluse din sistemul informațional al Serviciului Vamal după achitarea drepturilor de import în mărime de 15.000 de lei.

Autorii argumentează că, începând cu 1 ianuarie 2024, va intra în vigoare noul Cod Vamal, iar una din prevederile acestuia este limitarea aflării pe teritoriul Republicii Moldova până la 180 de zile pe parcursul unui an a mijloacelor de transport care au plăcuțe cu număr de înmatriculare pe teritoriul altui stat.

Punerea în aplicare a acestei norme va crea mari dificultăți pentru zeci de mii de cetățeni ai Republicii Moldova, proprietari ai acestor mijloace de transport”, se spune în nota informativă a PROIECTULUI.

Astăzi pe teritoriul Republicii Moldova circulă în jur de 180 de mii de mijloace de transport care sunt plasate sub regimul vamal de admitere temporară.

Proiectul va fi supus votului în lectura a doua.

După adoptare, legea ar urma să intre în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Vedeți și:

Dacă vă place ceea ce publicăm, susțineți-ne și deveniți patron pe PATREON
Totodată, ne puteți urmări și pe TelegramYouTubeInstagram și TikTok.
Dar, nu uitați și de un like pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG.

6 trackback-uri / pingback-uri

  1. Proprietarii autoturismelor cu numere de străine le vor putea vămui cu o reducere de 70% - Știri din regiunea Ungheni
  2. Care este procedura de vămuire a autoturismelor cu numere de străine cu reducere de 70% - Știri din regiunea Ungheni
  3. În atenția persoanelor fizice care intenționează să vămuiască mijloace de transport cu 70% reducere - Știri din regiunea Ungheni
  4. Peste 5.7 mii cetățeni au vămuit autoturismele cu scutirii de 70% reducere - Știri din regiunea Ungheni
  5. Peste 9.1 mii persoane fizice au vămuit mijloace de transport cu scutirii de 70% - Știri din regiunea Ungheni
  6. Au mai rămas două zile pentru a putea vămui autoturismele cu o reducere de 70% - Știri din regiunea Ungheni

Lasă un răspuns