Imnul Israelului a fost scris la Iași și melodia a fost adaptată de un evreu născut la Ungheni

„Hatikva” sau „Speranța”, în limba ebraică, imnul de stat al Israelului, este un cântec ale cărui versuri au fost scrise de poetul evreu Naftali Herz Imber, născut în 1856 în Galiția (pe atunci parte a Imperiului Habsburgic, care avea să devină în 1867 Austro-Ungaria).

Imber a scris prima versiune a poemului în 1877 pe când se afla la Iași. În 1882 el a emigrat în Palestina, pe atunci o provincie a Imperiului Otoman și a locuit la Haifa, informează portalul de știri G4Media.

În 1886 el a publicat un volum de versuri la Ierusalim, în care era inclus și poemul Tikvateinu – Speranța noastră, care avea să devină cuvintele imnului mișcării sioniste la începutul secolului XX și apoi imnul național de la fondarea statului Israel în 1948.

După mai multe peregrinări prin Marea Britanie și India, Imber s-a stabilit în Statele Unite în 1892 și a murit în sărăcie și obscuritate la New York în 1909, rămășițele sale pământești fiind re-înhumate la Ierusalim în 1953.

În paralel, se năștea melodia imnului, cu origine foarte complicată. 

În 1888 tânărul evreu Samuel Cohen (ru. Samuil Kogan, 1870 – 1940, țăran născut la Ungheni), a emigrat la vârsta de doar 8 ani din Ungheni, în noua așezare evreiască Rishon Letzion (Cel dintîi Sion) din Palestina, unde împreună cu familia se ocupa cu viticultura.

Având talent muzical dezvoltat, la vârsta de 18 ani a adaptat un vechi cântec popular românesc, Carul cu boi, el însuși o adaptare a compoziției La Mantovana de Gasparo Zanetti, un compozitor italian din secolul XVII.

Vedeți mai multe de spre Samuel Cohen, autorul muzicii imnului național al Israelului și care s-a născut în stânga Prutului, la Ungheni:

S-a spus că Hatikva a fost inspirat de melodia Vltava Die Moldau – Moldova, a compozitorului ceh Bedrich Smetana (1824 – 1884).

O astfel de filiație nu este adevărată, explicația fiind alta: tânărul de 12 ani Wolfgang Amadeus Mozart a găsit melodia lui Zanetti pe care a incorporat-o într-una dintre lucrările sale și de acolo s-a inspirat Smetana.

Mișcarea sionistă internațională a adoptat imnul la sfârșitul secolului XIX, deși liderul sionist Theodor Herzl îl disprețuia atât pe Imber cât și imnul, iar mulți evrei pur și simplu refuzau să-l cânte.

În 1948 Hatikva a devenit imnul național al noului stat Israel, dar pe baze ad-hoc și a fost puternic contestat, atât de evreii religioși – Dumnezeu nu apare deloc în versuri – cât și de arabii palestinieni cetățeni ai Israelului – 20% din populația statului, pentru că imnul îi pomenește doar pe evrei.

Abia în 2004 parlamentul țării, Knesset-ul, a adoptat o lege prin care Hatikva devine în mod oficial imnul național al Israelului, pe fondul unei crize între Israel și palestinienii conduși la acea vreme de Yasser Arafat.

Aceasta este istoria lui Hatikva, ale cărui versuri au fost scrise pentru prima oară la Iași și a cărui melodie este preluată dintr-un cântec popular românesc, ce-i drept și el de proveniență italiană.

sursa: G4Media.

Dacă vă place ceea ce publicăm, susțineți-ne și deveniți patron pe PATREON
Totodată, ne puteți urmări și pe TelegramYouTubeInstagram și TikTok.
Dar, nu uitați și de un like pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG.

3 trackback-uri / pingback-uri

  1. Deputații au ținut un minut de reculegere în memoria victimelor atacurilor din Israel - Știri din regiunea Ungheni
  2. Parlamentul R. Moldova a adoptat o declarație în susținerea poporului Israelului și condamnarea atacurilor teroriste - Știri din regiunea Ungheni
  3. Compania „Israir” a efectuat prima cursă pe ruta Tel Aviv - Chișinău - Tel Aviv - Știri din regiunea Ungheni

Lasă un răspuns