Compania „Israir” a efectuat prima cursă pe ruta Tel Aviv – Chișinău – Tel Aviv

În această noapte, pe Aeroportul Internațional Chișinău a aterizat prima aeronava al companiei israeliene „Israir”, care a efectuat prima cursă pe direcția Tel Aviv – Chișinău – Tel Aviv.

Frecvența zborurilor va fi de patru ori pe săptămână, în zilele de luni, miercuri, joi și duminică, la prețuri avantajoase.

Vedeți și Imnul Israelului a fost scris la Iași și melodia a fost adaptată de un evreu născut la Ungheni

Acordul cu compania aerienă „Israir” e un rezultat al eforturile autorităților de a ajuta cetățenii moldoveni aflați în Israel și Fâșia Gaza.

Procurarea biletelor avia, precum și orarul și frecvența curselor pot fi verificate pe pagina web a companiei Israir.

Amintim că din cauza conflictului militar din Irsael, a crescut brusc numărul cetățenilor R. Moldova care vor să revină din Israel la Chișinău.

Urmare, autoritățile Republicii Moldova au negociat cu două companii aeriene operarea curselor Chișinău-Tel Aviv.

Recent, în cadrul emisiunii „Zi de Zi” de la Radio Moldova, Alexandr Roitman, Ambasador Extraordinar și Pleniponțial al Republicii Moldova în statul Israel, a declarat că biletele de avion de la Tel-Aviv la Chișinău sunt solicitate și se vând foarte repede, iar Ambasada Republicii Moldova în Israel va cere autorităților de la Chișinău suplinirea numărului de curse.

Potrivit datelor oficiale, în Israel se află oficial 13 mii de moldoveni, însă neoficial numărul acestora depășește 20 de mii.

Dacă vă place ceea ce publicăm, susțineți-ne și deveniți patron pe PATREON
Totodată, ne puteți urmări și pe TelegramYouTubeInstagram și TikTok.
Dar, nu uitați și de un like pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG

2 trackback-uri / pingback-uri

  1. Wizz Air revine în Republica Moldova - Știri din regiunea Ungheni
  2. Compania low-cost Eurowings vine în R. Moldova - Știri din regiunea Ungheni

Lasă un răspuns