Un polițist din Fălești, reținut pentru mită de 600 euro. Ar fi promis unui tânăr că îl scapă de armată

Un subofițer superior al Serviciului patrulare al Secției Securitate publică al Inspectoratului de poliție Fălești al IGP al MAI a fost reținut, fiind bănuit de comiterea infracțiunii de trafic de influență.

Ca urmare a efectuării acțiunilor de urmărire penală s-a stabilit că la sfârșitul anului 2021 polițistul a susținut că are influență, prin intermediul unui angajat al Secției administrativ-militare Bălți, asupra persoanelor publice din cadrul Secției administrativ-militare Fălești și Bălți.

Polițistul ar fi promis că îi va determina pe aceștia la neînrolarea în serviciul militar în cadrul Armatei Naționale a unui recrut, pentru care fapt, prin intermediul vecinului ultimului, polițistul a pretins și a primit mijloace bănești în sumă de 600 de euro.

Fapta polițistului reținut a fost calificată drept trafic de influență, prevăzută de art. 326 alin.(1) Cod penal.

Dacă va fi găsit culpabil de comiterea infracțiunii nominalizate, polițistul riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 100 000 de lei la 150 000 de lei sau cu închisoare de până la 6 ani.

La moment polițistul reținut a fost plasat în izolatorul de detenție preventivă pentru 72 ore, urmând a se decide asupra măsurii preventive.

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON sau GOFUNDME.
Totodată, pentru a ne putea urmări și pe alte canale media, Vă invităm să vă alăturați pe canalele nostru de pe TelegramYouTubeInstagram și TikTok.
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns