Un nou Acord de cooperare în domeniul apărării între Republica Moldova și Franța

Republica Moldova va încheia cu Republica Franceză un nou ACORD de cooperare în domeniul apărării.

Parlamentul a votat în prima lectură pentru ratificarea Acordului semnat la Paris la 7 martie 2024.

Informația este comunicată de către Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Vedeți și:

Inițiativa de încheiere a unui nou acord în domeniul apărării aparține Franței și a fost exprimată după desfășurarea la Chișinău a celui de al doilea Summit al Comunității Politice Europene 2023.

De menționat că, în anul 1998, Ministerul Apărării al Republicii Moldova a încheiat cu Ministerul Apărării din Franța un acord în același domeniu.

Acesta nu acoperă tot spectrul de aspecte ale cooperării și, în context, se propune inițierea unui nou acord.

Documentul nou are scopul de a stabili și a dezvolta o cooperare avantajoasă atât pentru Franța, cât și pentru Republica Moldova.

Acordul prevede colaborarea în domenii precum politica și planificarea apărării, reforma forțelor armate, controlul și gestionarea spațiului aerian, medicina militară etc.

Cooperarea va avea următoarele forme: vizite oficiale și reuniuni de lucru, schimburi de experiență, consultări, specializări, antrenamente și exerciții comune.

De asemenea, în baza noului acord, autoritățile vor elabora, în fiecare an, un plan de cooperare bilaterală, care va include detalii privind acțiunile și numărul de persoane implicate în desfășurarea acestora.

Acordul va fi încheiat pe o perioadă nedeterminată.

Dacă vă place ceea ce publicăm, susțineți-ne și deveniți patron pe PATREON
Totodată, ne puteți urmări și pe TelegramYouTubeInstagram și TikTok.
Dar, nu uitați și de un like pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG

3 trackback-uri / pingback-uri

  1. În R. Moldova vor fi create camere agricole menite să reprezinte interesele fermierilor - Știri din regiunea Ungheni
  2. Cetățenii se vor putea adresa la oricare notar din țară pentru proceduri legate de moștenire - Știri din regiunea Ungheni
  3. Republica Moldova va implementa votul prin corespondență - Știri din regiunea Ungheni

Lasă un răspuns