Un conațional și 5 ucraineni sunt documentați pentru trecerea ilegală a frontierei MD – UA

Ieri, 19 decembrie 2022, polițiștii de frontieră au depistat cinci cetățeni ucraineni și un moldovean în timp ce traversau în mod fraudulos frontiera, din Ucraina în Republica Moldova.

Datorită sistemelor speciale de supraveghere, dar și reacției prompte a polițiștilor de frontieră, persoanele au fost descoperite chiar în nemijlocita apropiere de linia frontierei de stat.

Pe parcursul  zilei, prin zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Tudora, bărbații au încercat să ajungă în Moldova. 

Audiați, cetățenii ucraineni au declarat că din cauza războiul și interzicerii de a părăsi legal teritoriul țării, au ales această cale clandestină. Toți cinci bărbați au solicitat azil în Republica Moldova.

În schimb, cetățeanul moldovean și-a explicat ilegalitatea prin faptul că în Ucraina are aplicată interdicție pe numele său.

În continuare, organul de urmărire penală din cadrul Direcției regionale Est cercetează cazul sub aspectul comiterii infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat.

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON sau GOFUNDME.
Totodată, pentru a ne putea urmări și pe alte canale media, Vă invităm să vă alăturați pe canalele nostru de pe TelegramYouTubeInstagram și TikTok.
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns