Uitarea ori neuitarea, este de fapt soarta lăutarilor care au cântat clipele cele mai însemnate ale vieţii, practic muzica lăutărească a însoțit trecerea prin viață și prin lume a oamenilor de pe meleagurile noastre din cele mai vechi timpuri și până în zilele noastre.
Ași merge mai departe, afirmând că nu exista viață trăită din plin fără muzică: la şezători, la clăci, hore, nunţi, botezuri, cumetrii, aniversări și chiar înmormântări, cântăreți amatori sau lăutari, au cântat cu patimă cu vocea, cu instrumentele tradiţionale sau moderne, creând clipe unice, momente solemne, valori, glasuri lăsate în urma timpului.
Despre unii lăutari și frumoasa lor muzică s-a vorbit și s-a scris de-a lungul timpului multe, alții au avut mai puțin noroc și au rămas în umbra vremurilor apuse.
Și la Costuleni, au existat lăutari care-și aveau rostul lor în viața comunității și au lăsat urme adânci în memoria sătenilor.
La început, după război, erau localnici care cântau cu vocea sau la un instrument muzical pe la șezători, clăci, la jocul satului uneori la nunți și cumetrii.
De exemplu Simion Rudico (Bruja) cânta la acordeon, Alexandru Butuc (armonică). Localnicii își umpleau puținul timp liber ascultând muzica bucurându-și clipa de trecere pe acest pământ cu muzica acestora, uitându-și grijile, nevoile, sărăcia, îndulcindu-și puțin viața chinuită.
În anii ‘50, pentru „culturalizarea maselor” în sat vine Trusov Vasilii (rus de origine, din or. Leningrad, URSS), de profesie muzician, acesta întemeiează în anul 1955 prima orchestră (fanfara).
Membrii orchestrei sunt tineri din sat, care încep a învăța notele și unele piese muzicale „patriotice” și populare.
Din informațiile culese de la informatorii din sat, este menționat faptul că Vasile Trusov a pus pe note „Sărba de la Costuleni”.
Înzestrați cu auz și calități native pentru muzica instrumentală, membrii fanfarei și-au câștigat un loc bine stabilit în comunitate ca lăutari, unii dintre ei devenind adevărați muzicieni.
Astfel, (fanfara cea bătrână) compusă din Baran Ion (trompetă), Rudico Simion (trompetă), Rudico Gheorge (trompetă), Rudico George (trubă bariton alt), Rudico Simion (trubă bariton alt), Rudico Pintilii (trubă bas), Butnaru Ion (truba bariton), Cladico Gheorghe (truba bariton), Prepeliță Andrei (trubă secundă), Gurdiga Traian (trubă secundă), Percic Vasile (clarinet), Butnaru Gheorghii (clarinet), Bosânceanu Mihail (toba mare), Cibotaru Anton(toba mică), au transformat în frumos clipele cele mai însemnate ale vieţii oamenilor din sat.
În faza inițială se cânta un repertoriu de cântece patriotice, ce contrasta nu doar cu spiritul muzicii lăutăreşti, ci deseori chiar şi cu cel al folclorului național în general.
Cu timpul, căpătând experiență lăutarii improvizau și interpretau acele cântece care erau aproape de sufletul satului, acele cântece care cuprindeau motive de viaţă sufletească, credinţe.
Formaţia lăutărească de la Costuleni este o fanfară influiențată probabil de fanfarele militare la „modă” în acele timpuri.
Cea mai mare parte a repertoriului îl prezentau melodiile patriotice și cele populare, numite de lăutari „naţionale”, majoritatea erau instrumentale de nuntă sau de joc.
Pentru dans se cânta Hora, Sârba, Învârtia, Bătuta, Valsul ş.a.
În componența acestia este un număr mare de muzicieni cu prezența masivă a alămurilor (aşa-zisele fanfare lăutăreşti), acestea includ câteva trompete, tromboane, clarinet, alt, contrabas, tobă mică sau mare.
În primii ani de activitate a fanfarei funcția de dirijor era deținută de Trusov Vasile, din motive necunoscute pleacă la Chișinău, funcția de dirijor este preluată de Percic Vasile Simion, ulterior devine profesor de muzică la școala din localitate.
Fiind in bun profesionist şi, cunoscând notele muzicale, făcea aranjamente orchestrale şi-i învăţa pe alţi membri ai formaţiei, care cântau „după ureche”.
Această activitate necesita continuitate, care era asigurată de copii și tinerii, împătimiți de muzică și dornici mereu de a învăța, să prindă “din mers”, „să fure” secretele măiestriei lăutarilor.
Despre aceaste momente ne-a destăinuit cu multă nostalgie Gaitur Boris, care de mic era prezent la toate petrecerile unde cântau lăutarii satului ascultându-i cu nesaț.
A reușit “să fure” câte ceva, cu timpul a învățat să bată toba și împreună cu Ungureanu Victor (acordeon) să cânte pe la petrecerile din sat.
Pasiunea pentru muzică fiind deci, cunoscută în Costuleni ca o preocupare care a prins rădăcini, a dat roade prin crearea celei de a doua fanfare mari (fanfara cea tânără cum o numeau sătenii) este organizată în 1970 de către Sârbu Gheorghe Dumitru, fiind repartizat la Costuleni după Şcoala Republicană de Iluminare Culturală din Soroca.
Lăutarii fanfarei tinere erau: Goian Boris (trompetă), Goian Ion (trompetă), Dimitriu Nicolae (trompetă), Vidrașcu Vladimir (trompetă), Gaitur Traian (trompetă), Baran Alexandru (trompetă), Cladico Alexandru (truba bariton), Munteanu Oleg (truba alt), Tătăruș Andrei (truba bariton), Micescu Mircea (trombon), Gurdiga Gicu (truba alt), Tătăruș Gheorghe (truba bas), Chirinciuc Mihail (toba mare), Butnaru Filip (toba mica).
Începând cu anii ’70, activitatea muzicală din Costuleni cunoaște un adevărat avânt, sunt create formații din 2-3 persoane și mai multe, aceștea erau tocmiți pe la diferite petreceri mai mici(cumetrii, petreceri la armată, aniversări ș.a).
Aici se manifestă Ion Ungureanu (acordeon) cu Mițelea Mihai (tobă), formația vocal-instrumentală compusă din Goian Gheorghe (acordeon), Vidrașcu Vladimir- ghitară, Gaitur Boris (tobă), Prepeliță Petru, Butnaru Mircea.
În anii ’80 se manifestă mai multe formații tinere care încearcă să păstreze continuitatea, aici se remarcă Loghin Vasile (acordeon), Loghin Nicolai (chitară), Baran Andrei, Vizir Iurie (nai), Chirinciuc Mihail (trompetă).
Lăutarii, aceşti purtători de tradiţii bat, din ce în ce mai tare, în retragere şi se sting odată cu licăririle inimilor lor împovărate de ani.
Au rămas în umbra vremurilor lăutarii, se retrag în timp amintirile frumoase de altădată, obiceiurile, tradiţiile, precum şi bucuriile şi întristările adânci.
În curând nu vor mai fi deloc, pentru că tinerii nu mai vor să înveţe meşteşugul lăutăriei.
Odată cu ei dispare o lume şi un repertoriu inestimabil, să nu lăsăm colbul uitării să le acopere poveştile şi repertoriile de neînlocuit.
Autoare: Eudochia Goian, profesoare de istorie, s. Costuleni
Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org și Cratima.md, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON sau GOFUNDME
Totodată, ne puteți urmări și pe alte canale media Telegram, YouTube, Instagram și Tik Tok
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG și CRATIMA.MD
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.