Poziția BPR referitor la „miorlăitul” Tiraspolului precum că conducătorii auto din regiunea transnistreană sunt amendați pentru lipsa RCA

În legătură cu informațiile circulate în spațiul public, privind aplicarea sancțiunii cu amendă în privința conducătorilor de mijloace de transport din regiunea transnistreană ce încalcă cerințele de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto, Biroul policiti de reintegrare a venit cu următoarele comentarii.

Vedeți și [PREMIERĂ] Adunarea Parlamentară a OSCE solicită transformarea misiunii de pacificare de pe Nistru într-o misiune civilă internațională

Temei al survenirii acestei forme de răspundere juridică reprezintă art. 229 alin. (3) din Codul contravențional al Republicii Moldova, care prevede sancționarea cu amendă de la 30 la 60 de unități convenționale (de la 1500 la 3000 mii de lei), cu aplicarea a 3 puncte de penalizare în cazul exploatării unui vehicul fără a deține polița de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto pe suport de hârtie sau în format electronic ori în lipsa datelor accesate din sistemul informațional unic aferent asigurării obligatorii de răspundere civilă auto.

Prevederile date se aplică în privința tuturor categoriilor de autovehicule înmatriculate pe teritoriul R. Moldova, indiferent de înregistrarea acestora pe malul drept sau stâng al Nistru.

Dificultăți majore sunt întâmpinate în privința conducătorilor de autovehicule din regiunea transnistreană care săvârșesc contravenții/ infracțiuni în domeniul circulației rutiere și nu pot fi monitorizați din lipsa datelor accesibile în sistemele informaționale unice, inclusiv din cele referitoare la asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto.

Frecvent sunt depistate cazuri de conducere a vehiculelor cu numere de înmatriculare neconstituționale, eliberate în stânga Nistrului sau municipiul Bender / Tighina, ori cu numere de înmatriculare neutre de către persoane care au domiciliul în alte localități decât localităţile din regiunea transnistreană, or, aceasta conform art.231¹ din Codul contravențional al R. Moldova, la fel presupune sancțiuni cu amendă, aplicări de puncte de penalizare și privarea de dreptul de a desfășura o anumită activitate pe un termen de la 6 luni la un an în privința persoanelor juridice ce desfăşoară activități de întreprinzător în R. Moldova.

O problemă majoră persistă de mai mulți ani în legătură cu vehiculele înregistrate și asigurate în regiunea transnistreană și care sunt implicate în accidente rutiere cu mijloace de transport înregistrate conform cerințelor legislației Republicii Moldova, inclusiv cu polițe de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto emise de companii licențiate în modul stabilit de lege.

Conducătorii ultimei categorii, neavând posibilitatea de a revendica prejudiciile suportate în urma accidentelor rutiere deoarece companiile de asigurări din raioanele de est ale țării nu-și onorează obligațiile contractuale.

Astfel, problemele apărute în sfera asigurărilor auto sunt generate de factori independenți de activitatea organelor de aplicare a legii care intervin cu formele de răspuns consfințite de cadrul normativ în vigoare, fără careva discriminări, și care spre regret în permanență întâmpină dificultăți artificiale legate de lipsa unui control efectiv asupra situației din regiunea transnistreană.

Mai multe editoriale la subiectul așa numitelor provocări de la Tiraspol cât și despre greșelile mai multor factori și media din dreapta Nistrului:

Vedeți mai multe articole la subiectul Reintegrării teritoriale a Republicii Moldova:

Dacă vă place ceea ce publicăm, susțineți-ne și deveniți patron pe PATREON
Totodată, ne puteți urmări și pe TelegramYouTubeInstagram și TikTok.
Dar, nu uitați și de un like pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG.

12 trackback-uri / pingback-uri

  1. Omorul lui Oleg Horjan în vizorul Comisiei speciale de monitorizare și control parlamentar asupra realizării politicii de reintegrare a R. Moldova - Știri din regiunea Ungheni
  2. [VIDEO] „Vă îndemn să vă răzgândiți” –un „hacker” și-a bătut joc de ședința așa numitului „Minister al Educației” de la Tiraspol - Știri din regiunea Ungheni
  3. [REINTEGRARE] Autoritățile au apostilat în ultimii 5 ani 562 diplome emise de Universitatea „Taras Șevcenco” din Tiraspol - Știri din regiunea Ungheni
  4. [REINTEGRARE] Informații utile privind procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană - Știri din regiunea Ungheni
  5. [REINTEGRARE] Clarificări cu privire la procedura de autorizare a importurilor și a exporturilor de mărfuri strategice din regiunea transnistreană - Știri din regiunea Ungheni
  6. [REINTEGRARE] Ignatiev, Codul Penal și cafeaua servită de Obolonik în centrul Chișinăului - Știri din regiunea Ungheni
  7. [REINTEGRARE] Agenții economici din regiunea transnistreană și mun. Tighina - ACHITĂ taxa vamală pe principii generale - Știri din regiunea Ungheni
  8. [REINTEGRARE] La Tiraspol a avut loc prima ședință din 2024 a reprezentanților politici în procesul de negocieri în formatul „1+1” - Știri din regiunea Ungheni
  9. [REINTEGRARE] Precizările Serviciului Vamal referitor la prevederile Codului Vamal în raport cu agenții economici din regiunea transnistreană - Știri din regiunea Ungheni
  10. [REINTEGRARE] Declarațiile VPM Oleg Serebrian după ședința reprezentanților politici în procesul de negocieri în formatul „1+1” din 16.01.2024 - Știri din regiunea Ungheni
  11. [REINTEGRARE] Elevii liceului Evrika din Râbnița au adus daruri copiilor de la școala internat din Popencu, controlată temporar de Tiraspol - Știri din regiunea Ungheni
  12. [EDITORIAL] Neînțelegeri în mina guzgănașilor de la Dubăsari - Știri din regiunea Ungheni

Lasă un răspuns