Parlamentul Republicii Moldova se convoacă în prima ședință plenară din 2023

La 2 februarie curent, începând cu ora 10:00, aleșii poporului din legislatura a XI-a se convoacă în prima ședință plenară din sesiunea primăvară 2022

În conformitate cu proiectul Ordinii de zi a ședinței în plen al Parlamentului din 2 februarie, aleșii poporului urmează să examineze și să voteze în jur de 23 de proiecte de legi.

În aceași ordine de idei, aleșii poporului vor examina proiectul de hotărâre privind prelungirea stării de urgență, precum și proiectul de hotărâre privind rechemarea din funcție a reprezentantului permanent al Parlamentului Republicii Moldova în Secretariatul Adunării Parlamentare a CSI.

Vedeți și:

Potrivit Direcției comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova, deputații vor examina, în prima lectură, proiectul de lege prin care se reglementează serviciile de finanțare participativă, precum și inițiativa legislativă care prevede modificarea condițiilor de stabilire și acordare a ajutorului social și a ajutorului pentru perioada rece a anului.

De asemenea, deputații vor examina modificări la Legea pentru aprobarea listei unităților ale căror terenului destinate agriculturii rămân în proprietate statului și la Legea cu privire la activitatea editorială. Un alt subiect inclus pe ordinea de zi vizează aderarea Republicii Moldova la Convenția privind facilitatea traficului maritim internațional (FAL).

Pe agendă mai figurează inițiativele legislative care vizează răspunderea disciplinară a judecătorilor și activitatea inspecției judiciare, precum și perfecționarea mecanismului de recuperare a cheltuielilor pentru asistența juridică de stat.

De asemenea, vor fi examinate, în a doua lectură, modificări la Legea privind gospodăriile țărănești, la Legea privind prețul normativ și modul de vânzare-cumpărare a pământului și la Codul penal al Republicii Moldova.

În plenul Parlamentului vor fi reexaminate două proiecte de lege – cel prin care se propune revizuirea cadrului normativ privind nediscriminarea și asigurarea egalității și cel care vizează activitatea Avocatului Poporului.

Ședința plenară a Parlamentului Republicii Moldova va fi retransmisă live și pe pagina de facebook News.Ungheni.org

Agenda Ședinței Parlamentului Republicii Moldova din 2 februarie 2023:

 SubjectP.L.Video, Audio, Text
1.Reex. nr.3227Proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (Legea nr.80/2010 cu privire la statutul personalului din cabinetul persoanelor cu funcții de demnitate publică – art.2; Legea nr.52/2014 cu privire la Avocatul Poporului (Ombudsmanul) – art.1 ș.a.)
2.Reex. nr.37Proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (revizuirea cadrului normativ privind nedescriminarea și asigurarea egalității)
3.9Proiectul de hotărâre privind prelungirea stării de urgență
4.466Proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (răspunderea disciplinară a judecătorilor și activitatea inspecției judiciare)
5.471Proiectul de lege cu privire la modificarea unor acte normative (perfecționarea mecanismului de recuperare a cheltuielilor pentru asistența juridică garantată de stat)
6.461Proiectul de lege pentru modificarea Legii nr.1353/2000 privind gospodăriile țărănești (de fermier) (art.1, 3, 7 ș.a.)
7.464Proiectul de lege pentru modificarea articolului 2 din Legea nr.131/2015 privind achizițiile publice
8.434Proiectul de lege pentru modificarea anexei din Legea nr.1308/1997 privind prețul normativ și modul de vânzare-cumpărare a pământului
9.456Proiectul de lege pentru modificarea Codului penal al Republicii Moldova nr.985/2002 (art.134`23, 134`24, 337`1, ș.a.)
10.365Proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (Legea nr.278/2007 privind controlul tutunului – art.2, 10`1, 10`2 ș.a; Codul contravențional – art.91`1; Legea privind supravegherea de stat a sănătății publice – art.16, 18; ș.a.)
11.4Proiectul de lege privind serviciile de finanțare participativă
12.479Proiectul de lege privind modificarea anexei la Legea nr. 668/1995 pentru aprobarea listei unităților ale căror terenuri destinate agriculturii rămân în proprietatea statului
13.2Proiectul de lege cu privire la modificarea condițiilor de stabilire și acordare a ajutorului social și ajutorului pentru perioada rece a anului
14.5Proiectul de lege pentru aderarea Republicii Moldova la Convenția privind facilitarea traficului maritim internațional (FAL), adoptată la Londra la 9 aprilie 1965
15.486Proiectul de lege pentru modificarea Legii nr.939/2000 cu privire la activitatea editorială (art.1, 2, 13, ș.a.)
16.1Proiectul de lege pentru modificarea punctului 11 din Note la tabelul 2 din anexa nr. 3 la Legea nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare
17.476Proiectul de lege pentru modificarea anexei la Legea nr.668/1995 pentru aprobarea Listei unităților ale căror terenuri destinate agriculturii rămân în proprietatea statului
18.7Proiectul de hotărâre privind rechemarea din funcție a reprezentantului permanent al Parlamentului Republicii Moldova în Secretariatul Adunării Interparlamentare a statelor membre ale Comunității Statelor Independente
19.10Proiectul de hotărâre privind abrogarea Hotărârii Parlamentului nr. 251/2018 privind raportul Comisiei de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor de fapt și de drept privind imixtiunea Fundației “Otwarty Dialog” (Dialog Deschis) și a fondatoarei
20.11Proiectul de hotărâre pentru modificarea articolului 1 din Hotărârea Parlamentului nr.86/2021 privind aprobarea componenței nominale a comisiilor permanente ale Parlamentului
21.12Proiectul de hotărâre pentru modificarea articolului 1 din Hotărârea Parlamentului nr.107/2021 privind alegerea membrilor supleanți în comisiile permanente ale Parlamentului
22.13Proiectul de hotărâre pentru modificarea articolului 1 din Hotărârea Parlamentului nr.91/2021 privind componența nominală a delegațiilor Parlamentului Republicii Moldova la organizațiile parlamentare internaționale și la organizațiile parlamentare bilater
23.ÎNTREBĂRI

Proiectul Ordinii de zi a ședinței în plen a Parlamentului pentru 2 februarie 2023:

Proiectul Ordinii de zi a ș… by News Ungheni

Ședința plenară a Parlamentului Republicii Moldova din 2 februarie 2023:

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON sau GOFUNDME.
Pentru a ne putea urmări și pe alte canale, Vă invităm să vă alăturați pe TelegramYouTubeInstagram și TikTok.
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG.

9 trackback-uri / pingback-uri

  1. Parlamentul a modificat cadrul normativ în domeniul combaterii separatismului - Știri din regiunea Ungheni
  2. La stabilirea prețului de vânzare-cumpărare a terenurilor destinate construcțiilor se va lua în calcul amplasarea geografică a acestora - Știri din regiunea Ungheni
  3. Discursul Președintelui Parlamentului în deschiderea sesiunii de primăvară 2023 - Știri din regiunea Ungheni
  4. Fracțiunea PAS are doi deputați noi în Parlament - Știri din regiunea Ungheni
  5. Procesul de înregistrare a gospodăriilor țărănești va fi micșorat - Știri din regiunea Ungheni
  6. Procedurile privind transportul naval în R. Moldova vor fi simplificate - Știri din regiunea Ungheni
  7. A fost modificat mecanismul de recuperare a cheltuielilor pentru acordarea asistenței juridice garantate de stat - Știri din regiunea Ungheni
  8. Pragurile pentru contractele de achiziții publice de mică valoare au fost majorate - Știri din regiunea Ungheni
  9. APL vor putea crea asociații intercomunitară în vederea realizării în comun a unor proiecte de dezvoltare de interes local sau regional - Știri din regiunea Ungheni

Lasă un răspuns