De 34 ani, la 27 aprilie, sărbătorim Ziua Drapelului de Stat al Republicii Moldova – Sfântul TRICOLOR.
De 34 ani, cele trei culori sfinte a românilor – albastru, galben, roșu, flutură falnice pe catargele din stânga Prutului.
Sfântul Tricolor reprezintă simbolul național al tuturor românilor, indiferent că locuiesc în Republicii Moldova, România, Ucraina, Bulgaria, Serbia sau Ungaria.
La 27 aprilie 1990, încă RSSM, sfântul TRICOLOR a fost desemnat de către deputații primului Legislativ ales în mod democratic ca Drapel de Stat al Republicii Moldova .
Drapelul de Stat sau Sfântul Tricolor simbolizează trecutul, prezentul și viitorul poporului nostru, parte a națiunii române, reflectă principiile lui democratice, tradiția istorică a poporului, egalitatea în drepturi, prietenia și solidaritatea tuturor cetățenilor statului Republica Moldova.
Conforma legislației naționale, Sfântul Tricolorul este arborat pe edificiile instituțiilor oficiale ale statului, la ceremonii și solemnități, și însumează toate aspirațiile spre libertate și democrație ale cetățenilor noștri, de afirmare plenară și consolidare a statalității Republicii Moldova.
Totodată, cadrul juridic privind simbolurile publice îl constituie Constituția Republicii Moldova, Legea nr. 217 / 2010 privind Drapelul de Stat al Republicii Moldova, Legea nr. 86 din 28.07.2011 cu privire la simbolurile publice, precum și tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte.
Legea cu privire la simbolurile publice reglementează raporturile juridice care țin de înregistrarea, protecția juridica și utilizarea simbolurilor publice aferente domeniilor: heraldic, vexilologic, imnologic, sigilografic, faleristic și uniformistic.
Dacă vă place ceea ce publicăm, susțineți-ne și deveniți patron pe PATREON
Totodată, ne puteți urmări și pe Telegram, YouTube, Instagram și TikTok.
Dar, nu uitați și de un like pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG.
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.