
La 4 aprilie 2025, Judecătoria Ungheni a pronunțat sentința de condamnare ce vizează acțiunile unei femei în vârstă de 31 ani, domiciliată în mun. Ungheni, cu antecedente penale, anterior condamnată, fiind recunoscută vinovată de săvârșirea infracțiunii prevăzute de articolul 3201 Cod penal (cinci fapte), calificat ca neexecutarea intenţionată a măsurilor stabilite de instanța de judecată în ordonanţa de protecţie a victimei violenţei în familie.
În temeiul art. 84 alin. (2) și (4) Cod penal, pentru concurs de infracţiuni, prin cumul parţial al pedepselor aplicate prin sentință, inculpatei i-a fost stabilită o pedeapsă definitivă sub formă de închisoare pe un termen de șase ani, cu privarea de dreptul de a exercita activitatea de întreprinzător pe un termen de trei ani.
Potrivit materialelor cauzei, inculpata, contrar restricțiilor stabilite prin ordonanța de protecție din 24 ianuarie 2025 emisă de către Judecătoria Ungheni, la 28 ianuarie 2025, orele 11:05, 18:25 și 18:35, și la 4 februarie 2025, orele 12:55 și 23:30 a intrat în gospodăria victimei (mama sa) în vârstă de 58 ani din mun. Ungheni, care în acel moment se afla la domiciliu și a inițiat conflicte cu aceasta din urmă.
Fiind audiată în şedinţa de judecată, inculpata și-a recunoscut vinovăţia şi faptele indicate în rechizitoriu, nu a solicitat administrarea de noi probe.
Cauza penală a parvenit în instanţa de judecată la 25 martie 2025 şi s-a judecat până la 04 aprilie 2025.
Învinuirea a fost reprezentată în fața instanței de către Procuratura raionului Ungheni.
La moment, sentința pronunțată nu este definitivă și poate fi contestată în termen de 15 zile din data pronunțării la Curtea de Apel Nord.
Vedeți mai multe articole despre modul cum se modernizează Judecătoria Ungheni și devine mai accesibilă cetățenilor:
- Sângele apă nu se face. Judecătoriile din Ungheni și Galați au semnat un Acord de colaborare
- Un bărbat din Ungheni a fost condamnat la 8 ani de închisoare după ce și-a înjunghiat mama și pe concubinul acesteia
- Judecătoria Ungheni a condamnat un bărbat din Nisporeni la 10 ani de închisoare pentru tentativă de omor intenționat
- Reprezentanții Consiliilor Superioare ale Magistraturii de pe ambele maluri ale Prutului în vizită la Judecătoria Ungheni
- Zece ani de colaborare și parteneriat între Judecătoria Ungheni și Tribunalul Iași
- O delegația Administrației Instanțelor din Letonia în vizită la Judecătoria Ungheni
- Studenții Colegiului de Medicină din Ungheni în vizită la Judecătoria Ungheni
- Conducătorul BMW-ului vinovat de accident tragic din Gherman, soldat cu decesul unui tânăr, condamnat la 6 ani de închisoare
- Doi bărbați au fost condamnați 11 ani de închisoare pentru violul unui minor de 11 ani din Nisporeni
- Judecătoria Ungheni a condamnat contabilă-șef a unei Asociații de Economii și Împrumut la 12 ani de închisoare
- Membrii CSM au efectuat prima vizită din 2024 la Judecătoria Ungheni
- Pe portalul Judecătoriei Ungheni găsiți și modele de cereri de chemare în judecată
- Al 18-lea seminar moldo-român de formare profesională continuă a avut loc la Judecătoria Ungheni
- Judecătoria Ungheni a instalat un terminal de plată pentru comoditatea justițiabililor
- [VIDEO] Cu sprijinul USAID, judecătoriile Ungheni și Bălți s-au transformat și oferă servicii centrate pe om
- Judecătoriile Ungheni și Bălți concurează pentru titlul de „Judecătorie model”
- La Judecătoriei Ungheni a fost creat un consiliu consultativ pentru a implica comunitatea locală în îmbunătățirea serviciilor
- Judecătoria Ungheni desemnată Instanță-pilot în cadrul proiectului USAID „Instanțe judecătorești model”
- Instanțele de judecată intenționează să reinventeze sistemul judecătoresc, devenind mai prietenoase și accesibile pentru public
- Judecătoria Ungheni a îmbunătățit randamentul de soluționare a dosarelor cu 25 de zile
Dacă vă place ceea ce publicăm, susțineți-ne și deveniți patron pe PATREON
Totodată, ne puteți urmări și pe Telegram, YouTube, Instagram și TikTok.
Dar, nu uitați și de un like pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG.
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.