Mecanismul de aplicare a măsurilor restrictive internaționale va fi îmbunătățit

Legislația care se referă la aplicarea sancțiunilor internaționale va fi îmbunătățită.

În ședința plenară din 19 octombrie 2023, deputații au votat, în prima lectură, modificări la Legea privind aplicarea măsurilor restrictive internaționale.

Informația este comunicată de către Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Vedeți și:

PROIECTUL de lege a fost elaborat de Ministerul Justiției.

Adoptarea acestui document face parte din Planul de acțiuni pentru implementarea măsurilor propuse de Comisia Europeană în Avizul privind cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

În cadrul acestuia, Republica Moldova și asumat angajamentul de deoligarhizare prin eliminarea influenței excesive a intereselor private asupra vieții economice, politice și publice.

Potrivit autorilor, modificările legislative sunt necesare întrucât, în prezent, reglementările aspectelor legate de aplicarea măsurilor restrictive internaționale sunt, pe alocuri, deficitare.

Astfel, proiectul de lege are scopul de a elimina anumite lacune și de a asigura aplicabilitatea normelor legale.

Respectiv, autorii propun elucidarea unor noțiuni și concepte, care au un rol important în aplicarea măsurilor restrictive internaționale.

Totodată, modificările legislative propuse vizează mai multe aspecte, printre care modalitatea de comunicare cu subiecții vizați sau atribuțiile fiecărei autorități și instituții publice în contextul punerii în aplicare a măsurilor restrictive internaționale.

În document mai sunt stipulate o serie de prevederi care se referă la bunurile care fac obiectul măsurilor restrictive internaționale.

Mai exact, vor fi consacrate în lege o serie de dispoziții privind raportarea acestor bunuri, preluarea controlului asupra lor sau blocarea bunurilor vizate de aceste sancțiuni.

Astfel, principalii subiecți vizați de proiectul de lege și în privința cărora va fi posibil de aplicat măsuri restrictive internaționale sunt persoanele fizice și juridice, din țară și de peste hotare, care  au comis fapte unanim sancționate la nivel mondial, asasinate sau acte de tortură față de persoane ce au încercat să demaște acțiuni ilegale comise de funcționari publici străini sau care prin activitatea lor urmăreau să apere drepturile omului recunoscute la nivel mondial.

De asemenea, printre subiecți se regăsesc persoanele care în exercițiul unei funcții publice importante la nivel național sau internațional sunt responsabile sau complici la ordonarea, controlul sau dirijarea în alt mod a unor acte masive de corupție.

Proiectul de modificare a Legii privind aplicarea măsurilor restrictive internaționale a fost votat, în prima lectură, de 60 de deputați.

Documentul va fi propus spre examinare în a doua lectură în plenul Parlamentului.

Dacă vă place ceea ce publicăm, susțineți-ne și deveniți patron pe PATREON
Totodată, ne puteți urmări și pe TelegramYouTubeInstagram și TikTok.
Dar, nu uitați și de un like pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns