În PTF Basarabeasca – Serpniovo-1 va fi instituit control comun MD-UA

În punctul de trecere pentru traficul feroviar „Basarabeasca – Serpniovo-1 (în trecut Leipzig)”, pe teritoriul Republicii Moldova, urmează a fi instituit controlul comun moldo-ucrainean.

În acest sens, Cabinetul de miniștri a aprobat la 14 decembrie 2022 inițierea negocierilor și semnarea Protocolului între Inspectoratul General al Poliției de Frontieră al MAI, Serviciul Vamal al Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova și Administrația Serviciului Grăniceresc de Stat și Serviciul Vamal de Stat al Ucrainei.

Vedeți și Ședința Guvernului din 14 decembrie 2022. Pe ordinea de zi – 38 proiecte de acte normative

Scopul Protocolului constă în dezvoltarea relațiilor de cooperare între structurile cu atribuții la frontieră ale Republicii Moldova şi Ucrainei.

PTF Basarabeasca – Serpniovo-1

Acestea vor colabora în domeniul gestionării integrate a frontierelor, prin efectuarea controlului în comun în punctul de trecere feroviar al persoanelor, mijloacelor de transport și mărfurilor, în conformitate cu cerințele și practica europeană. 

De asemenea, documentul va contribui la diversificarea căilor de transportare a mărfurilor cu Ucraina, asigurarea accesului Republicii Moldova la principalele rute regionale de transportare a combustibililor de diferit gen, precum și la dezvoltarea cooperării transfrontaliere.

În același timp, va fi asigurată consolidarea securității frontierei comune, securității naționale, ordinii publice și a bunăstării economice a ambelor state.

Vedeți și:

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON sau GOFUNDME.
Totodată, pentru a ne putea urmări și pe alte canale media, Vă invităm să vă alăturați pe canalele nostru de pe TelegramYouTubeInstagram și TikTok.
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG.

6 trackback-uri / pingback-uri

  1. Guvernul a aprobat sistemul automatizat „Recrutarea și evaluarea resurselor umane în sistemul afacerilor interne” - Știri din regiunea Ungheni
  2. Agenția Rezerve Materiale va restitui 10 milioane de lei în bugetul de stat - Știri din regiunea Ungheni
  3. A fost semnat Protocolul de instituire control comun în PTF Basarabeasca – Serpniovo 1 - Știri din regiunea Ungheni
  4. CFM și Ukrzaliznytsia vor reabilita 400 de km de căi ferate pe segmentul Vălcineț - Ungheni - Chișinău - Căinari - Știri din regiunea Ungheni
  5. Executivul a aprobat extinderea punctelor de trecere a frontierei destinate importului produselor petroliere - Știri din regiunea Ungheni
  6. [REINTEGRARE] Novosaviţkoe - Cuciurgan - al doilea punct de control comun pe segmentul central (transnistrean) al frontierei MD-UA - Știri din regiunea Ungheni

Lasă un răspuns