Guvernul a modificat Regulamentul cu privire la modul de acordarea locuințelor de serviciu pentru militari

Cadrul normativ, care prevede repartizarea locuințelor de serviciu administrate de către Ministerul Apărării și unitățile militare ale Armatei Naționale  a fost ajustat.

O hotărâre în acest sens a fost aprobată astăzi, în cadrul ședinței  de Guvern.

Potrivit modificărilor, militarii prin contract și angajații civili, care au beneficiat de locuințe la prețuri preferențiale, prin intermediul programelor departamentale de stat, inclusiv demarate de către autoritățile publice locale, nu vor avea  dreptul de a fi asigurați cu locuințe de serviciu.

În cazul angajaților care s-au eliberat din serviciul militar, dar se vor încadra repetat, în termen de 3 luni, în cadrul subdiviziunilor Armatei Naționale, le va fi păstrat dreptul de a prelungi termenul contractului de locațiune de durata noului contract de îndeplinire a serviciului militar. 

Astfel, militarii își vor putea păstra locuința de serviciu, care potrivit legii, trebuie eliberată în termen de 3 luni de la data încetării raporturilor de serviciu.

Totodată, Regulamentul reglementează procedura de acordare a locuinței de serviciu militarilor care se vor reîncadra în câmpul muncii în calitate de angajați civili ai Armatei Naționale. 

În acest caz, contractul de locațiune va putea fi prelungit.

Până în prezent, a fost necesară încheierea unui nou contract, în calitate de angajat civil.

De asemenea, proiectul  exclude unele lacune referitor la procesul de verificare a informației de către autoritatea publică despre existența sau inexistența bunurilor imobile ce aparțin locatarului și membrilor familiei lui cu drept de proprietate pe teritoriul Republicii Moldova.

În perioada 2016-2018,  479 de familii ale militarilor prin contract ai Armatei Naţionale din garnizoanele Chişinău, Cahul şi Bălţi au fost asigurate cu locuinţe de serviciu.

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON sau GOFUNDME.
Pentru a ne putea urmări și pe alte canale, Vă invităm să vă alăturați pe TelegramYouTubeInstagram și TikTok.
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns