„Curierii” lui Șor au încercat să introducă în R. Moldova prin contrabandă peste 20 mln MDL

Șeful Inspectoratului General al Poliției, în comun cu Victor Furtună, Procuror-șef interimar al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale și Viorel Doagă, Directorul general interimar al Servicului Vamal, au susținut la ora 14:00 un briefing de presă.

Subiectul briefingului – „Schema finanțării ilegale a unor partide politice din surse tenebre, cu introducerea mijloacelor financiare în țară prin contrabandă, în interesul unui grup criminal”.

În cadrul briefingului, procurorului-șef interimar al PCCOCS a declarat că autoritățile au deschis un dosar penal după ce Serviciul Vamal a fost sesizat că mai multe persoane care se întorceau din Federația Rusă, unde au participat la evenimentul de creare a blocului politic „Victorie”, de către partide afiliate grupului Șor, intenționau să introducă în țară surse de bani mai mari decât 16 mii de unități convenționale.

Astfel, în noaptea de 22 – 23 aprilie 2024, oamenii legii au efectuat peste 150 de perchezitii unde au fost ridicate cca:

  • 62 de mii ruble RU
  • 3070 de EURO
  • 1 111 340 dolari SUA
  • 128 de telefoane mobile

Din numărul total de percheziții, 135 au avut loc pe teritoriul Aeroportului Internațional Chișinău și 27 – pe teritoriul Republicii Moldova

Potrivit șefului Poliției Naționale, Viorel Cernăuțeanu, suma totală depistată, conform cursului valutar, depășește 20 de milioane de lei.

Conform investigațiilor, aceste persoane care asigurau transportarea beneficiau de recompense de la 300 la 500 de euro.

O parte din persoane, care au reușit să treacă înainte de începerea operațiunii, apucaseră deja să transmită banii așa zisului colector, fie chiar în incinta Aeroportului, fie în mijloacele de transport în drum spre casă.

De asemenea, au fost ridicate și alte bunuri.

O parte din cărăuși a conlucrat cu autoritățile, așa că ei pot beneficia de schimbarea statutului de bănuit. Cărăușii sunt cetățeni ai R. Moldova cu vârstă destul de înaintate.

Anterior erau folosite persoane tinere, acum au încercat să folosească vârstnicii pentru a sensibiliza autoritățile. Majoritatea lor erau din autonomia găgăuză

Viorel Cernăuțeanu

Briefing de presă cu tema „Schema finanțării ilegale a unor partide politice din surse tenebre, cu introducerea mijloacelor financiare în țară prin contrabandă, în interesul unui grup criminal”

Ulterior, pa site-ul Poliției Republicii Moldova a fost publicat comunicatul Peste 20.000.000 lei aduși în țară de pasagerii a două curse avia sosiți în Moldova din Moscova, în beneficiul unui grup criminal organizat

Ofițerii INI, de comun cu procurorii PCCOCS și ofițerii Serviciului Vamal, anunță pornirea unei cauze penale pe faptul contrabandei cu peste 20 000 000 lei aduși în țară de pasagerii sosiți luni seara din Moscova, prin curse avia din Erevan și Istanbul.

La sosirea lor în Aeroportul de la Chișinău, aceștia au fost verificați de către inspectorii vamali.

Astfel, de la cei 135 de pasageri vizați au fost ridicate a câte $6 000 – $9 500, aduși în țară în diferite valute – 1 052 414 dolari americani, 370 de euro și 62 250 ruble rusești – astfel încât fiecare din ei separat să poată introduce în Moldova astfel de sume.

Totuși, în baza măsurilor speciale, a fost urmată ipoteza întemeiată privind înfăptuirea acestor acțiuni în beneficiul unei organizații criminale, în scopul introducerii în țară a banilor în sumă totală mai mare de pragul permis de lege, prin repartizarea celor peste 20 000 000 lei în mod fraudulos  pasagerilor sosiți în Moldova preponderent cu cursa avia din Erevan, Armenia.

Totodată, au fost ridicate și telefoane mobile, pentru cercetarea lor în cadrul cauzei penale.

Prin urmare, potrivit oamenilor legii, pasagerii majoritari de vârsta a doua, din sudul Moldovei, ar fi fost folosiți în calitate de cărăuși, astfel încât autoritățile să nu cunoască despre originea și scopul folosirii acestor bani.

Suplimentar verificărilor de la Aeroport, în cadrul dosarului au fost desfășurate zeci de percheziții inclusiv în afara Chișinăului, cumulat fiind desfășurate peste 150 de percheziții, în cadrul cărora de asemenea au fost ridicate sume de bani.

Acum, banii au fost indisponibilizați în calitate de probă în dosarul penal. Acțiunile de urmărire penală continuă, în vederea stabilirii originii și destinației banilor.

Ulterior va fi comunicată și informația privind determinarea atribuirii statutelor procesual-penale, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției și garanții procedurale, potrivit legii.

Dacă vă place ceea ce publicăm, susțineți-ne și deveniți patron pe PATREON
Totodată, ne puteți urmări și pe TelegramYouTubeInstagram și TikTok.
Dar, nu uitați și de un like pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns