Cancelarul german Olaf Scholz susține extinderea UE către R. Moldova, Ucraina și Georgia

Cancelarul german Olaf Scholz a promis luni, la Praga, să sprijine extinderea Uniunii Europene prin intrarea țărilor din Balcanii Occidentali, a Ucrainei și a Republicii Moldova și chiar a Georgiei, și a susținut dispariția regulii unanimității în luarea deciziilor la nivelul UE, transmite Agerpres.

Vedeți și:

„Faptul că Uniunea Europeană continuă să se lărgească spre est este un avantaj pentru noi toți”, a afirmat Scholz într-un discurs la Praga privitor la viitorul Europei.

El a evocat a „o Uniune Europeană cu 30 sau 36 de state, mult diferită de Uniunea noastră actuală”.

În această Uniune lărgită, diferențele între statele membre vor crește în termeni de interese politice, putere economică sau sisteme sociale. Acolo unde astăzi este necesară unanimitatea (în sânul UE), riscul ca o singură țară să le împiedice cu veto-ul său pe celelalte să avanseze crește cu fiecare nou stat membru”, a explicat Olaf Scholz.

În acest context, el a propus o trecere graduală la luarea deciziilor cu majoritate în politica externă comună, dar și în alte domenii, precum politica fiscală.

Șeful executivului german și-a reafirmat sprijinul pentru propunerea președintelui francez Emmanuel Macron de creare a unei „comunități politice europene”.

Subliniind „dimensiunea geopolitică” a procesului de extindere a UE, el a afirmat că „realpolitik trebuie să însemne implicarea prietenilor și a partenerilor cu valori comune și sprijinirea lor pentru a fi puternici în competiția globală prin cooperare”.

Ceea ce lipsește, totuși, este un schimb periodic la nivel politic – un forum în care șefii de stat și de guvern din UE și partenerii noștri europeni să se întâlnească o dată sau de două ori pe an pentru a discuta probleme cheie care afectează continentul nostru ca întreg, precum securitatea, energia, clima și conectivitatea”, a insistat cancelarul german.

În opinia sa, Europa trebuie să se opună amenințării reprezentate de „autocrația neoimperialistă”.

Chiar acum, ne întrebăm încă o dată unde va duce linia de divizare între această Europă liberă și o autocrație neoimperialistă în viitor. Am vorbit despre un punct de cotitură după invadarea Ucrainei de către Rusia în februarie. Atacul brutal asupra Ucrainei este astfel și un atac asupra ordinii securității Europei”, a explicat cancelarul Scholz.

El a dat asigurări că Berlinul își va menține sprijinul pentru Ucraina „atât timp cât este necesar”. În următoarele săptămâni, Germania va trimite arme Kievului.

Potrivit lui, în afară de livrarea de sisteme radar și drone, Germania ar putea să-și asume o responsabilitate specială în privința consolidării artileriei și a capacităților de apărare aeriană ale Ucrainei.

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON sau GOFUNDME
Totodată, ne puteți urmări și pe alte canale media TelegramYouTubeInstagram și TikTok
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns