Zona Economică Liberă „Ungheni-Business” împlinește 17 ani de activitate

La 25 iulie 2019, Zona Economică Liberă „Ungheni-Business” împlinește 17 ani de activitate. Astfel, la 25 iulie 2019, Parlamentul Republicii Moldova a aprobat Legea nr. 1295/2002 privind Zona Economică Liberă „Ungheni-Business”



Prin urmare, începând cu 2002, pe teritoriul subordonat municipiului Ungheni s-a înfiinţat Zona Economică Liberă „Ungheni-Business” pe un termen de 42 de ani.

Potrivit unui comunicat al ZEL „Ungheni-Business”, în această perioadă, indicatorii economici au fost în creștere de la an la an, poziționîndu-se pe locul I și II în raport cu celelalte 6 Zone Economice Libere din țară.

Sursa mai comunică că investițiile au crescut până la 78,68 mil. USD.

În prezent, în cadrul ZEL „Ungheni-Business” sunt înregistrate 39 de companii rezidente unde își desfășoară activitatea circa 3000 de persoane.

Anual la bugetul de stat se achita aproximativ 90,7 mil. MDL, iar volumul vînzărilor efectuate de către rezidenți a atins cifra de 2,48 mlrd. MDL.

Totodată, în prin Legea nr. 187/2018, suprafața și aria geografică a  ZEL „Ungheni-Business” s-a extins cu teritorii în s. Zagarancea din Ungheni, Tuzara din Călărași și orașul Nisporeni.

5 trackback-uri / pingback-uri

  1. ZEL „Ungheni-Business” în vizorul unui investitor german - Știri din regiunea Ungheni
  2. Prim-ministra Natalia Gavrilița a vizitat compania Lear Corporation din cadrul ZEL Ungheni-Business - Știri din regiunea Ungheni
  3. Plus doi rezidenți noi în Zona Economică Liberă „Ungheni – Business” - Știri din regiunea Ungheni
  4. ZEL „Ungheni – Business” în vizorul unui investitor specializat în fabricarea tifonului - Știri din regiunea Ungheni
  5. Statul va susţine dezvoltarea infrastructurii subzonei Soroca a ZEL „Ungheni-Business” - Știri din regiunea Ungheni

Lasă un răspuns