Ziarul de Gardă: În căutarea diplomei de studii superioare a unui președinte de raion (Călărași)

Socialistul Ștefan Bolea ocupă de mai bine de un an funcția de președinte al raionului Călărași. Deși are o funcție publică, Bolea nu își afișează CV-ul pe site-ul Consiliului raional și a evitat de mai multe ori să îl prezinte, la solicitarea ZdG.

Singurul CV oficial al socialistului, deși este incomplet, poate fi analizat într-un ziar electoral al Partidului Socialiștilor din R. Moldova, tipărit la ultimele alegeri parlamentare.

În acel CV electoral, Ștefan Bolea indică faptul că și-a făcut studiile la Universitatea Agrară din R. Moldova, lucru pe care l-a reiterat și în discuțiile telefonice pe care le-a purtat cu reporterul ZdG. 

Președintele de raion insistă că a absolvit această universitate și susține că deține chiar și o diplomă de absolvire, asta în timp ce reprezentanții Universității Agrare de Stat din R. Moldova ne-au comunicat, oficial, că nu au avut niciun absolvent pe nume Ștefan Bolea.

Ștefan Bolea a candidat la alegerile parlamentare din 2019 din partea Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM), însă nu a reușit să acceadă în funcția de deputat. Câteva luni mai târziu, în noiembrie 2019, socialistul a reușit să devină președinte de raion cu ajutorul voturilor a 17 din cei 33 de consilieri. Bolea a fost susținut la această funcție de consilierii fracțiunii PSRM, ai Partidului Democrat, ai Partidului „Șor”, dar și de un consilier independent. 

Președinte de raion, fără CV public

Ajuns în funcția de președinte de raion, Ștefan Bolea nu s-a grăbit să își facă public CV-ul, așa cum au făcut-o, de exemplu, vicepreședinții de raion.

Mai mult decât atât, angajați ai Consiliului raional (CR), secretara președintelui, unul dintre vicepreședinți și chiar și persoana de la Resurse umane ne-au comunicat că nu au văzut vreodată CV-ul lui Ștefan Bolea și nu cunosc activitatea sau studiile pe care acesta le are.

Pagina Consiliului raional Călărași pe care lipsește CV-ul președintelui de raion

Singurul CV public al președintelui raionului Călărași am reușit să îl identificăm într-un număr al ziarului „Socialiștii”, care a fost dedicat lansării lui Ștefan Bolea în campania electorală pentru parlamentarele din 2019. CV-ul însă pare a fi incomplet, fără a fi indicați anii de studenție ai acestuia sau specialitatea cu care s-a ales în urma finalizării studiilor universitare.

La rubrica studii este indicat doar că Ștefan Bolea, în anii 1968-1978, a terminat școala medie din satul Sadova, urmând ulterior Universitatea Agrară de Stat din R. Moldova (UASM), fără a fi însă indicați anii de studii.

Confuzia apare în momentul în care, cronologic, din 1978 și până în 1979, socialistul a făcut școala militară, iar din 1979 până în 1981 – serviciul militar. Respectiv, din CV-ul publicat, nu este clar în ce perioadă acesta și-a făcut studiile. 

CV-ul lui Ștefan Bolea din ziarul „Socialiștii” în care nu este indicată perioada studiilor la Universitatea Agrară de Stat din R. Moldova

ARTICOLUL poate fi citit integral pe site-ul Ziarului de Gardă

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org și Cratima.md, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON.
Totodată, pentru a ne putea urmări și pe alte canale media, Vă invităm să vă alăturați pe canalele nostru de pe TelegramYouTubeInstagram și Tik Tok.
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG și CRATIMA.MD

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns