Domnul Moldovei, Voievodul Ștefan cel Mare și Sfânt a fost sărbătorit duminica la Mănăstirea cu același nume din or. Nisporeni, transmite Albasat.net
La 2 iulie curent, s-au împlinit 515 ani de trecerea sfântului voievod la cele veşnice şi 562 de ani de la înscăunarea sa ca domn al Moldovei.
Potrivit sursei, zeci de credincioși din raionul Nisporeni au participat la slujba dedicată Voievodului Ştefan cel Mare și Sfânt.
La finele Sfintei Liturghii, Preasfinţitul PETRU înconjurat de un sobor de preoți a oficiat tradiționalul înconjor al bisericii după care a îndemnat pe cei prezenţi, să ducă o viaţă creştinească.
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.