Video // Un șofer beat, a ajuns cu mașina într-un șanț la intrare în s. Pârlița. Urmare, mașina a luat foc și a ars ca o torță

În seara zilei de ieri, 23 martie 2020, la intrare în satul Pârlița din direcția Ungheni, un autoturism a derapat de pe traseu și a ajuns în șanț. Urmare a impactului, autoturismul a luat foc și a ars ca o torță.

Potrivit unor martorilor oculari, accidentul a avut loc în jurul orei 22:40, comunică Publika.md



Sursa mai transmite că autoturismul se deplasa haotic, iar la un moment dat, a derapat de pe traseu în șanțul de pe marginea drumului.

Între timp, pe traseu trecea o ambulanță, cu un echipaj îmbrăcat în costume, s-a oprit, crezând ca sunt victime.

În mașină se afla doar șoferul care era beat criță și a scăpat nevătămat. Acesta a încercat să negocieze cu martorii să-i ajute să scoată mașina.

Mai mult, bărbatul le-a propus bani martorilor ca să nu anunțe poliția.

Ulterior, a încercat să scoată mașina singur din șanț, însă nu a putut. A forțat motorul până când automobilul a luat foc. Mașina avea sistem de alimentare cu gaz lichefiat.

În scurt timp, la fața locului au venit pompierii și poliția ca să întreprindă măsurile necesare în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor.





Material Video:

sursa: Publika.md

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns