Video // Doi minori egipteni, depistați ascunși într-un camion la PTF Giurgiulești

Deși intenționau să ajungă într-o țară din Uniunea Europeană, doi minori din Egipt au fost descoperiți la punctul de trecere a frontierei Giurgiulești-Galați într-un camion de pe ruta Turcia – Federația Rusă.

În noaptea de 7 spre 8 decembrie curent, pe direcția intrare în Republica Moldova s-a apropiat pentru efectuarea formalităților de control un camion de model Renault Magnum cu remorcă, ambele cu numere de înmatriculare românești.

La volanul ansamblului de vehicule se afla un conațional, în vârstă de 48 de ani, originar din raionul Dubăsari. Conform datelor din documente și declarațiilor făcute de șofer, pe teritoriul Republicii Moldova se afla în tranzit, iar ca țară de destinație era Federația Rusă.

În timpul procedurilor de control, polițiștii de frontieră au semnalat niște zgomote suspecte din interiorul remorcii autocamionului, la care șoferul s-a arătat nedumerit, cu atît mai mult că remorca era sigilată încă din Turcia.

Ca urmare, angajații Poliției de Frontieră și reprezentanții Serviciului Vamal au luat decizia de scoatere a sigiliului și protocolării cazului în comun.

La deschiderea remorcii, printre încărcătură – materiale de construcție, au fost depistate două persoane de gen masculin, fără acte de identitate, și care vorbeau o limbă străină.

În acest sens, șoferul de camion a precizat că nu cunoștea despre aflarea străinilor în remorcă, însă a presupus că aceștia ar fi avut posibilitatea în Turcia să se ascundă, în timp ce el perfecta actele pentru marfă.

Un fapt confirmat de una dintre persoanele depistate, care cunoștea limba engleză. Astfel, din spusele acesteia, ar fi vorba de doi minori cu vârste de 14 și 16 ani și originari din Egipt.

Minorii ar fi emigrat din Egipt spre Turcia încă în luna august curent, intenționând să ajungă în Italia, pentru a putea beneficia de ajutor din partea autorităților europene, inclusiv să se angajeze în câmpul muncii.

Ajunși în Turcia, pe ascuns ar fi urcat în remorcă, profitând de faptul că aceasta nu era încuiată, totodată neștiind nici ruta de destinație și nici pe șoferul acestuia. Tinerii aveau cu ei rezerve de hrană și apă, saci de dormit, telefoane mobile.

Însă călătorind deja de câteva zile, în condiții de frig, fiind obosiți și extenuați au hotărât să bată în peretele remorcii, în speranța că vor fi auziți.

Polițiștii de frontieră au consemnat cele spuse de străini într-un proces verbal de audiere, fiind totodată informate autoritățile statului vecin.

La 10 decembrie, în PTF Giurgiulești-Galați a avut loc readmisia acestor persoane, cu preluarea acestora de către reprezentanții Poliției de Frontieră Române.

În continuare cazul este cercetat de către ofițerii de urmărire penală din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org și Cratima.md, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON.
Totodată, pentru a ne putea urmări și pe alte canale media, Vă invităm să vă alăturați pe canalele nostru de pe Telegram, YouTubeInstagramși Tik Tok.
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG și CRATIMA.MD

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns