Video // Cinci bărbați reținuți de polițiști pentru trafic ilicit cu anabolizante

Cinci membri ai unui grup criminal organizat au fost plasați în arest preventiv pentru termene între 20 și 30 de zile, pentru trafic ilicit de anabolizante în statele CSI.

Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații al IGP sub conducerea procurorilor Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), au documentat și deconspirat activitatea infracțională a grupului, în perioada septembrie 2020 – martie 2021, iar la începutul lui aprilie, cei cinci au fost reținuți.

Bărbații au vârste cuprinse între 25 și 35 de ani.

Trei din aceștia sunt din Chișinău, unul din regiunea transnistreană, iar al cincilea este cetățean al Ucrainei.

Ulterior perioadei de documentare, oamenii legii au purces la percheziții efectuate la domiciliile, automobilele şi garajele membrilor grupului.

Astfel, printre cele depistate și ridicate se regăsesc cantități mari de anabolizante, un laborator clandestin de producere şi ambalare a produselor anabolizante, droguri, calculatoare portabile folosite pentru administrarea magazinului de comercializare a anabolizantelor, precum și mijloace băneşti în numerar, provenite din activitatea infracţională, în valoare de zeci de mii de euro și dolari americani.

De asemenea, au fost ridicate și automobilele de lux (în valoare de aproximativ cinci milioane de lei), care ar fi fost procurate din mijloace financiare obținute pe cale infracțională, în vederea unei eventuale confiscări speciale.

Potrivit legii penale, infracțiunea de contrabandă comisă de două sau mai multe persoane se pedepsește cu închisoarea pentru un termen de la 4 la 10 de ani.

Galerie Foto:

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org și Cratima.md, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON sau GOFUNDME.
Totodată, pentru a ne putea urmări și pe alte canale media, Vă invităm să vă alăturați pe canalele nostru de pe TelegramYouTubeInstagram și Tik Tok.
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG și CRATIMA.MD

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns