Victor Cîrlig – Legenda fotbalului din Nisporeni la 55 de ani

Golgheterul all-time al echipei Speranța Nisporeni, fotbalistul care a intrat în istoria fotbalului moldovenesc ca primul autor al unui pocker în campionatul national, Victor Cîrlig, a sărbătorit la 4 august curent a 55-a aniversare!

Victor Cârlig a fost liderul echipei Speranța Nisporeni în anii 90.

El a jucat pe prima scenă a fotbalului moldovenesc 144 de meciuri și a marcat 35 de goluri – toate pentru Speranța, comunică Sandu Grecu într-un editorial pentru FMF


Autorul punctează că este golgheterul All-time al echipei Speranța Nisporeni, pentru care a mai înscris de 3 ori în Cupa Moldovei și de alte 21 de ori în Divizia A.

În total, în competițiile organizate de FMF după independență, Victor Cîrlig a marcat 59 de goluri.

A intrat în istoria fotbalului moldovenesc ca primul fotbalist care a marcat 4 goluri în campionat.

La 6 mai 1992, pe stadionul fabricii de zahăr din Fălești, Victor Cîrlig a marcat primul pocker din istoria campionatelor naționale.

Cele 4 goluri au fost înscrise în 50 de minute de joc contra formației Cristalul Fălești (rezultatul meciului: 4-1).

Un caz cu adevărat ieșit din comun l-a avut protagonist pe atacantul Speranței în primul campionat al Moldovei.

Primul penalty pentru Speranța l-a acordat arbitrul Ghenadie Crasnoșan, la 7 iunie 1992, în disputa cu Tiligul Tiraspol.

În min.50 Victor Cîrlig a egalat scorul pe tabela de marcaj, 1-1, rezultat cu care s-a și încheiat meciul.

Dar… cel mai important episod al partidei avea să se producă în minutul 90, când Speranța ar fi putut obține toate cele 3 puncte.

Arbitrul Crasnoșan a mai acordat o lovitură de la 11 metri pentru gazde, însă Victor Cîrlig a trimis mingea INTENȚIONAT în brațele portarului tiraspolean, Alexei Orlov.

Și asta pentru că golgheterul din Nisporeni a considerat că penalty-ul a fost acordat eronat …

Acesta este unicul caz de fair-play de acest gen înregistrat în campionatele naționale până în ziua de azi …

Dacă vă place ceea ce publicăm, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe portalul News.Ungheni.org – PATREON



Fii primul care comentează

Lasă un răspuns