Ungheni va mai beneficia de 2 proiecte finanțate de UE. La Bruxelles au fost semnate cele 3 acorduri

Prim-ministra Maia Sandu și Comisarul European pentru Politica Europeană de Vecinătate și Negocieri pentru Extindere, Johannes Hahn, au semnat în această după-amiază la Bruxelles, Belgia, trei acorduri de finanțare în valoare de peste 40 de milioane de euro.



În două din cele trei acorduri, Municipiul și Raionul Ungheni este beneficiar direct.

Primul dintre acestea se referă la consolidarea statului de drept și a mecanismelor anticorupție. Cel de-al doilea Acord prevede susținerea economică a anumitor regiuni din Republica Moldova, în special îmbunătățirea mediului de afaceri local și a accesului la servicii publice.

Cel de-al treilea Acord are ca obiectiv general sprijinul Moldovei pentru participarea în diverse programe ale UE, în special pe dimensiunea socială și cu accent pe implicarea femeilor”, a punctat Maia Sandu.

Comisarul european Johannes Hahn a încurajat autoritățile de la Chișinău în promovarea reformelor și a subliniat că UE va susține în continuare acțiunile orientate spre consolidarea democrației și a statului de drept.

Galerie foto:



Semnarea la Bruxelles a trei acorduri de finanțare pentru Republica Moldova:

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns