Un șomer din Ungheni ar pretins de la un bărbat 10 000 de lei pentru a-l scăpa de un dosar penal

Un bărbat, originar din Ungheni, a fost reținut în flagrant de către ofițerii Direcției Generale Teritoriale Nord a CNA și procurorii anticorupție la Bălți într-un dosar de trafic de influență.



Acesta ar fi pretins de la un tânăr 10 000 de lei, susținând că i-ar putea determina pe angajații Inspectoratului de Poliție Bălți să adopte o decizie favorabilă în dosarul acestuia, deschis pentru șantaj și samavolnicie.

Potrivit materialelor cauzei, suspectul, neîncadrat în câmpul muncii, ar fi susținut că ar avea influență asupra unor angajați ai Inspectoratului de Poliție Bălți, în gestiunea cărora se află materialele în privința declarantului și că i-ar putea convinge să adopte o decizie favorabilă în acest caz în schimbul a 10 000 de lei.

Pe cazul dat a fost inițiată o urmărire penală pentru trafic de influență, bănuitul fiind reținut în flagrant, în parcarea unui magazin din Bălți, ulterior primirii mitei de 10 000 de lei.

Acesta a fost plasat în izolator pentru 72 de ore și, dacă va fi găsit vinovat, riscă o amendă în mărime de la 3000 la 4000 unităţi convenţionale sau închisoare de la 2 la 6 ani.

În prezent, ofițerii CNA desfășoară acțiuni de urmărire penală și de investigare pentru stabilirea întregului cerc de suspecți și potențială implicare a altor funcționari în prezenta cauză.

Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

Procuratura Anticorupție, oficiul Nord, conduce urmărirea penală.

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org și Cratima.md, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON sau GOFUNDME.
Totodată, pentru a ne putea urmări și pe alte canale media, Vă invităm să vă alăturați pe canalele nostru de pe TelegramYouTubeInstagram și Tik Tok.
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG și CRATIMA.MD



Fii primul care comentează

Lasă un răspuns