Un șofer beat la volan a fost depistat în PTF Sculeni

Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au depistat un bărbat aflat la volan, deşi consumase băuturi alcoolice.

În data de 07 iunie a.c., în jurul orei 01.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, pentru a intra în țară, un cetățean din R. Moldova, în vârstă de 50 de ani, conducând un ansamblu rutier format dintr-un camion și o remorcă, înmatriculat în România.

Cu ocazia controlului de frontieră, colegii noştri au observat că persoana în cauză emană halenă alcoolică, motiv pentru care l-au testat cu aparatul etilotest marca Drager, din dotarea Biroului Poliţiei Rutiere Iași.

Rezultatul testării a fost de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la Spitalul Clinic de Urgență “Prof. Doctor Nicolae Oblu” Iași în vederea recoltării de probe biologice și stabilirii exacte a alcoolemiei din sânge.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org și Cratima.md, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON sau GOFUNDME.
Pentru a ne putea urmări și pe alte canale, Vă invităm să vă alăturați pe TelegramYouTubeInstagram și Tik Tok.
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG și CRATIMA.MD

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns