Un nou post de pompieri voluntari va fi deschis în comuna Pârlița

În viitorul apropiat, în comuna Pârlița din raionul Ungheni va fi deschis un post de pompieri voluntari. Postul de pompieri va cuprinde localitățile: Pârlița, Todirești, Rădenii Vechi, Chirileni, Agronomovca și Bușila.

În cadrul unei şedinţe de lucru a Consiliului raional Ungheni și autorităţilor publice locale din 6 septembrie 2018, cu participarea reprezentanţilor de la Inspectoratul General al Situațiilor de Urgență şi Direcţia Situaţii Excepţionale Ungheni, a fost abordat subiectul cu privire la crearea Postului de pompieri pe bază de voluntariat, cât şi repartizarea atribuţiilor actorilor implicaţi în cadrul proiectului, se arată într-un comunicat al Consiliului raional Ungheni

Postul de pompieri pe bază de voluntariat va fi organizat şi întreţinut de către autorităţile administraţiei publice locale, şi va realiza activităţi de prevenire şi lichidare a incendiilor sau altor situaţii excepţionale, produse în zona de intervenţie. Deasemenea, pentru buna funcţionare a Postului, prin intermediul unui proiect cu finanțare europeană, asigurând dotarea acestuia cu utilaj pentru stingerea incendiilor şi descarcerare, cu autospeciale, echipament şi instruirea voluntarilor.

,,Recomand să ne consolidăm eforturile şi să contribuim activ la crearea acestui Post, mai ales că prioritatea numărul unu este salvarea de vieţi omeneşti”, a afirmat Doamna Ludmila Guzun, preşedintele raionului Ungheni.

Foto: CR Ungheni
Foto: CR Ungheni

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns