Nissan radiat din circulația internațională, descoperit în PTF Sculeni

Poliţiştii de frontieră Ieșeni din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări cu privire la un cetăţean român care a fost depistat, în trafic, conducând un autoturism neînmatriculat.

În data de 13 iunie a.c., în jurul orei 19.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un ieşean în vârstă de 41 de ani.

Bărbatul conducea un autoturism cu numere de înmatriculare specifice Danemarcei.

La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate la control pentru autoturismul în cauză, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare.

În urma verificărilor, s-a constatat că mijlocul de transport este radiat din circulație de autoritățile din Danemarca din data de 31 martie 2021.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculatla finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Galerie Foto:

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org și Cratima.md, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON sau GOFUNDME.
Totodată, pentru a ne putea urmări și pe alte canale media, Vă invităm să vă alăturați pe canalele nostru de pe TelegramYouTubeInstagram și Tik Tok.
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG și CRATIMA.MD

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns