Un „hoț în lege”, originar din Georgia, a fost reținut în Republicii Moldova

Un bărbat în vârstă de 40 de ani, originar din orașul Kutaisi, Georgia, zis PAPUN, care are statut de ”hoț în lege” în lumea criminală, a fost reținut pe teritoriul Republicii Moldova.  

Acesta se afla în  Moldova de circa 3 luni și intenționa să-și consolideze pozițiile sale de hoț în lege, în rândul persoanelor de etnie romă din nordul țării.

Ca urmare a unei informații operative și a acțiunilor întreprinse de polițiștii de la Ocnița, ofițerii Direcției investigații criminalitate organizată și ai Direcției Nord a Inspectoratului Național de Investigații (INI), acesta a fost localizat.

Astfel, la 7 iulie, polițiștii cu suportul angajaților CDS „Scorpion” a IGC, l-au reținut în timp ce se afla într-un restaurant din or. Otaci.

 În context, hoțul în lege a fost supus procedurilor legale de declarare ca persoană indezirabilă pe teritoriul Republicii Moldova pentru că  intenționează să desfășoare activități care ar pune în pericol securitatea națională și ordinea publică.

La data de 8 iulie, cetățeanul georgian a fost escortat până la bordul navei aeriene cursa Chișinău – Istanbul, acesta părăsind țara.

Acesta a primit interdicție de a intra pe teritoriul Republicii Moldova pe un termen de 5 ani.

Din anul 2018 până în prezent, au fost declarate 539 de persoane indezirabile, care pun în pericol securitatea națională și ordinea publică, informație solicitată de Direcția investigații criminalitate organizată printr-un demers de la Biroul Migrație și Azil.

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org și Cratima.md, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON sau GOFUNDME.
Totodată, pentru a ne putea urmări și pe alte canale media, Vă invităm să vă alăturați pe canalele nostru de pe TelegramYouTubeInstagram și Tik Tok.
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG și CRATIMA.MD

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns