Un cetățean rus a încercat să treacă ilegal Prutul, iar un tânăr – a ascuns un permis românesc fals

O tentativă de trecere ilegală a frontierei și un permis de conducere cu semne rezonabile de falsificare au fost înregistrate noaptea trecută de către polițiștii de frontieră din Direcția regională Vest. 

„Aflându-mă într-o zi pe peronul gării de nord s-a apropiat un domn necunoscut și mi-a propus să-mi perfecteze un permis de conducere românesc contra sumei de 350 de euro. După ce am acceptat, străinul a făcut o fotografie buletinului de identitate, iar după o săptămână am obținut permisul.”

Potrivit unui comunicat de presă al Direcției regionale Vest a IGPF, aceasta este declarația unui tânăr de 32 de ani asupra căruia a fost depistat un permis de conducere cu indici vizibili de falsificare.

Acesta s-a apropiat în punctul de trecere Sculeni pentru a i se autoriza ieșirea din țară.

Conaționalul și-a continuat călătoria doar după ce a fost audiat și întocmit proces-verbal de constatare a ilegalității.

Actul care ar fi perfectat de către autoritățile române a fost transmis în adresa laboratorului tehnico-juridic.

Altă ilegalitate a fost consemnată la prima oră a dimineții de astăzi, când patrula mobilă a Sectorului Poliției de Frontieră Leușeni a fost alertată de prezența unui străin în zona de responsabilitate.

Acesta se îndrepta spre satul Cotul Morii Vechi, r-l Hâncești.

Întrebat de polițiștii de frontieră încotro se îndreaptă, bărbatul a devenit confuz nereușind să-și justifice scopul și direcția.

Din verificările preliminare s-a depistat că persoana este cetățean al Rusiei și a intrat în Republica Moldova acum două zile prin punctul de trecere Aeroportul Internațional Chișinău.

Audiat, bărbatul de 70 de ani a declarat că își dorea să ajungă în Austria sau Germania pentru a solicita azil.

Acesta a ajuns în zona de frontieră cu o cursă regulată, iar pentru că nu avea viza necesară pentru a i se permite intrarea pe teritoriul Uniunii Europene a decis să încerce de a traversa hotarul prin ocolirea punctului de trecere.

La moment, persoana se afla la sediul Direcției regionale Vest unde este documentată de către ofițerii de urmărire penală. Bărbatul riscă să fie cercetat penal și expulzat în Federația Rusă. 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este politia-de-frontiera.jpg

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org și Cratima.md, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON sau GOFUNDME
Totodată, ne puteți urmări și pe alte canale media TelegramYouTubeInstagram și Tik Tok
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG și CRATIMA.MD

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns