Trupul neînsuflețit al unui bătrân din satul Măcărești, Ungheni stă de cinci zile la morgă pentru că nu are cine să-l înmormânteze.

Un bărbat decedat acum cinci zile stă la morgă pentru că nu are cine să-l înmormânteze. I s-a întâmplat unui bătrân, în vârstă de 68 de ani, din satul Măcărești, raionul Ungheni, care nu avea familie și era un împătimit al alcoolului, informează Canal 2 Nisporeni



Gheorghe Chilaru locuia de unul singur înt-o casă veche și în condiții mizerabile. Localnicii spun că bărbatul a fost găsit fără suflare, luni, în propria locuință de către un prieten de pahar. Ultimul a alertat forțele de ordine, care au transportat corpul neînsuflețit al individului la morgă din orașul Ungheni.

Nu avea casă, iată o casă pustie este în partea aceea. Acolo dormea, acolo avea așternut. Apoi l-am văzut, la cișmeaua ceea mare, tot cu geanta în spate, la un plop acolo, ședea și cică pe acolo, dormea, pe marginea drumului acolo,” a povestit pentru reporterii Canal 2 Nisporeni, o localnică.

Localnicii spun că au pus mâna de la mână ca să-l înmormânteze pe consăteanul lor, dar suma adunată nu a fost suficientă pentru funeralii. Oamenii povestesc că au cerut suportul financiar al autorităților publice locale. Primarul le-ar fi promis, inițial, că va aloca bani pentru transportarea decedatului și pentru sicriu. Edilul, însă nu și-ar fi onorat nici până astăzi promisiunile.

„Iată vecinii s-au implicat să strângă ceva bani, să mai facă și praznic. I-au făcut și groapa și în fine, nu a fost adus cadavrul nici primarul a spus că mergeți voi. Cu toate că înainte, la început a zis că se implică dumnealui ca să aducă, să se ocupe de banii pentru sicriu cel puțin, și pentru transport,” a afirmat locuitoarea satului Măcărești, Nina Burlacu.




Localnicii au săpat joi groapa în care bărbatul își va dormi somnul de veci, dar trupul neînsuflețit al acestuia așa și nu a mai fost adus în sat.

Nu s-a adus, dar domnul primar, eu nu am bani ca să-l aduc eu. De acasă o pereche de pantaloni, iaca maică, soția, o aduc. Dar să mă duc să-i cumpăr sicriu, cruce, noi am săpat-o. Am fost cinci, uitați domnul acesta a fost. Nu era acolo, preotul nu a tras nici clopotele,” a comunicat un localnic.

Oamenii s-au dus și au făcut groapa și trebuiau să se ducă, o zis că ieri, să-l aducă,” a spus o locuitoare a satului Măcărești.

Primarul satului Măcărești a negat acuzațiile aduse de către localnici. Iacob Pântea a declarat că a trimis astăzi o mașina la morgă, ca să ia bărbatul decedat.

,, (Primar) – La moment noi am trimis mașina. – Când ați trimis mașina?- Acum s-au dus să-l aducă. La moment s-a găsit limbă comună și împreună cu asistenții sociali, am discutat cu cumnata dumnealui și de la Nisporeni o persoană a venit, și s-au dus să aducă trupul. Noi am achitat sicriul, transportul, dus întors, ceea ce ține de noi, obligațiunile le-am îndeplinit. – Deci omul va fi îngropat astăzi, da? – Da cum nu o să fie, noi am luat legătura cu preotul,” a afirmat primarul satului Măcărești, Iacob Pântea.

Contactat telefonic, medicul legist al Secției medico-legale a Spitalului Raional Ungheni a declarat, însă că trupul neînsuflețit al lui Gheorghe Chilaru, însă nu a fost ridicat pe parcursul zilei de astăzi.



sursa: Canal 2 Nisporeni

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns