Trei rețineri la frontieră, inclusiv a unui Călărășean care a încercat să treacă ilegal Prutul la Leova

Trei persoane, date în urmărire națională, au fost depistate și reținute de către angajații Direcției regionale SUD, în ultimele zece zile.

Dacă în primul caz, un tânăr a fost reținut în timp ce intenționa să treacă ilegal hotarul moldo-român, în cel de-al doilea incident cetățeanca moldoveancă a fost identificată în localitatea de baștină, iar al treilea cetățean – în cadrul procesului de control al trecerii frontierei de stat. 

Un tânăr de 20 de ani a fost observat pe direcția localităților Leova – Bumbăta, deplasându-se spre malul râului Prut.

Operativ, patrula Sectorului Poliției de Frontieră Leova a intervenit cu verificările de rigoare asupra persoanei.

Din cercetările primare s-a constatat prezența cetățeanului Republicii Moldova, originar din sat. Onișcani, r-nul Călărași.

Ca urmare a verificărilor adiționale, s-a aflat că tânărul a fost dat în căutare la începutul anului curent de către Inspectoratul de Poliție Călărași în cadrul unei cauze penale.

Acest detaliu i-a și justificat intenția persoanei de a pleca ilegal peste hotarele țării.

În vederea identificării și atragerii la răspundere pentru ilegalitatea comisă, ofițerii de investigație ai Direcției regionale SUD și polițiștii din Inspectoratul Vulcănești au desfășurat o acțiune comună.

În rezultat, în orașul Vulcănești a fost depistată moldoveanca în vârstă de 57 de ani, cautată de Poliția de Frontieră din luna februarie a anului curent.

Persoana urmează să fie prezentată la Procuratura raională Taraclia, pentru a finisa acțiunile de urmărire penală. 

Încheie șirul ilegalităților un locuitor al mun. Cahul, originar din Kazahstan, în vârstă de 43 ani.

Bărbatul s-a prezentat pe sensul de ieșire din Republica Moldova, în punctul de trecere a frontierei Cahul.

În timpul procesării datelor, pe numele cetățeanului a apărut un consemn, ca fiind căutat de către Inspectoratul de Poliție Cahul.

La scurt timp, persoana a fost deferită Poliției pentru luarea măsurile legale ce se impun.

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org și Cratima.md, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON sau GOFUNDME.
Totodată, pentru a ne putea urmări și pe alte canale media, Vă invităm să vă alăturați pe canalele nostru de pe TelegramYouTubeInstagram și Tik Tok.
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG și CRATIMA.MD

Faci un comentariu sau dai un răspuns?