Trei Nisporeneni depistați cu teste PCR COVID-19 identice în PTF Sculeni

Trei pasageri ai unei rute internaționale s-au arătat nedumeriți când polițiștii de frontieră le-au comunicat că testele PCR Covid-19 prezintă indici de falsificare.

Potrivit Direcției regionale Vest a IGPF, incidentele s-au înregistrat în după-amiaza zilei de 08 iunie curent, în punctul de trecere Sculeni. 

Pe sensul de intrare în Republica Moldova s-a prezentat la controlul de frontieră trei pasageri ai unei curse ocazionale ce se întorcea din România.  

Este vorba despre o femeie si doi bărbați, domiciliați în raionul Nisporeni. 

Conform procedurii, polițiștii de frontieră au solicitat acte confirmative pentru a nu fi plasați în regim de autoizolare.

Ulterior, pasagerii au prezentat fiecare testul negativ la PCR Covid-19.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat că testele respective sunt eliberate cu același număr de identificare, de către aceeași instituție medicală. 

Cele trei persoane au declarat că testele au fost obținute de la intermediari.

Unul dintre pasageri a recunoscut că pentru test a scos din buzunar 800 de lei și nu a bănuit că acesta ar putea fi fals.

Pe numele celor 3 cetățeni domiciliați în raionul Nisporeni au fost întocmite acte procesuale de constatare.

Urmează să se dispună efectuarea expertizei.

Dacă se va demonstra vinovăția, cei trei conaționali riscă dosare penale conform articolului 361, al.2, lit.b.

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org și Cratima.md, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON sau GOFUNDME.
Pentru a ne putea urmări și pe alte canale, Vă invităm să vă alăturați pe TelegramYouTubeInstagram și Tik Tok.
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG și CRATIMA.MD

%d blogeri au apreciat: