Tinerii din Valea Mare au sărbători Ziua Mondială Mediului altfel – au salubrizat parcul localității

De Ziua Mondială a Mediului, sărbătorită anual la 5 iunie, comunitatea tinerilor voluntari din satul Valea Mare, raionul Ungheni, au sărbătorit altfel, prin exemplu de spirit civic și dragostea față de natură



Tinerii voluntari ai Consiliului Local al Tinerilor Valea Mare, în comun cu Primăria comunei Valea Mare și un grup de cetățenii voluntari, au organizat un „SUBOTNIC” și au salubrizat parcul din centrul satului Valea Mare

Vedeți și Video // Familie de lebede filmată pe un lac de lângă satul Pârliţa, raionul Ungheni

Voluntari au reparat și vopsit leagănele și au salubrizat toată suprafața parcului de frunze și crengi.

Totodată, tinerii membri ai Consiliului Local vin cu un mesaj de mulțumire Primăriei comunei pentru că s-a alăturat acțiunii ecologice și a asigurat grupul voluntarilor cu materialele necesare.

La final, administrația publică locală a servit toți participanții la „subotnic” cu înghețată.

Important – tinerii membri ai Consiliului Local al Tinerilor din Valea Mare vin cu o rugăminte către semeni și locuitorii comunei prin care solicită respectuos ca efortul depus de Ziua Mondială a Mediului să nu fie în zadar

La final, tinerii comunică că au fost informați precum că în viitorul apropiat în parcul salubrizat urmează să fie reparată scena de vară și instalate urne de gunoi.

Galerie Foto:



Dacă vă place ceea ce publicăm, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe portalul News.Ungheni.org – PATREON



Fii primul care comentează

Lasă un răspuns