SPIA a inițiat o „curățenie” la piața „Calea Basarabiei” din Chișinău. Mai mulți polițiști implicați în acțiuni de corupție

Ofițerii SPIA, în colaborare cu Procuratura Anticorupție, în cadrul cauzei penale pornite conform elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.324 alin.(1), 325 alin.(1) Cod Penal, au documentat acțiunile pretins ilegale ale funcționarilor MAI și agenților economici care desfășoară activitate comercială pe teritoriul pieței „Calea Basarabiei”, mun. Chișinău.

În speță, începând cu vara anului 2020 până în prezent, funcționarii din cadrul IP Râșcani al DP mun. Chișinău a IGP al MAI, extorcau taxa de protecție de 500 MDL pe lună, de la agenții economici care desfășurau activitate comercială în piață, pentru a nu fi documentați pentru diferite abateri legislative.  

În continuare, la 26.07.2021, au fost efectuate percheziții în magazine din piața „Calea Basarabiei” și în sediul sectorului de poliție din cadrul pieții „Calea Basarabiei”.

SPIA a inițiat o „curățenie” la piața „Calea Basarabiei”

Ca urmare, un colaborator de poliție din cadrul IP Râșcani, a fost reținut pentru 72 ore, conform prevederilor art. 166 Cod de procedură penală al Republicii Moldova

Totodată, au fost recunoscute și audiate în calitate de bănuiți și alte persoane, care și-au recunoscut vina parțial și sunt cercetate în libertate.

La moment, se efectuează acțiuni de urmărire penală şi măsuri speciale de investigații, întru stabilirea tuturor circumstanțelor cu referire la caz.

Dacă va fi găsit vinovat, polițistul riscă închisoare de la 3 la 7 ani cu amendă în mărime de la 4000 la 6000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani. 

În acest context, SPIA apelează la suportul informativ al agenților economici pentru a anihila flagelul corupției cu implicarea funcționarilor MAI.

Totodată, SPIA menționează că repudiază vehement implicarea funcționarilor publici în acte de corupție.  

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org și Cratima.md, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON.
Totodată, pentru a ne putea urmări și pe alte canale media, Vă invităm să vă alăturați pe canalele nostru de pe Telegram,  YouTubeInstagram și Tik Tok.
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG și CRATIMA.MD

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns