Semiremorcă cu nereguli, reținută de polițiștii de frontieră în PTF Leușeni

Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Vest efectuează cercetări pe numele unui șofer, care a dorit să introducă în țară o semiremorcă cu indicii de modificare a numărului caroseriei (VIN).

Cazul s-a înregistrat în punctul de trecere a frontierei Leușeni, comunică ofițerul de presă al Direcției regionale Vest din cadrul IGPF.



În dimineața zilei de 11 octombrie curent, aproximativ pe la ora 4.40, pe sensul de intrare s-a prezentat la controlul de frontieră un bărbat de 51 de ani, cu dublă cetățenie (RM și RO), domiciliat în municipiul Chișinău.

Acesta se afla la volanul unei autoutilitare care tracta o semiremorcă, la care s-au depistat mai multe multe nereguli.

Din primele cercetări s-a constatat că locul destinat inscripționării numărului arată un grad înalt de uzură, dar și bănuială de modificare manuală.

La audieri s-a aflat că șoferul de 51 de ani venea din Marea Britanie, unde și-a cumpăra această semiremorcă cu scopul de o a folosi în interes personal, însă nu a verificat dacă toate actele necesare sunt în regulă.

Imediat ce s-au constatat neregulile, colegii au dispus indisponibilizarea vehicului până la finalizarea cercetărilor.

Între timp experții trebuie să se pronunțe pe marginea acestor ilegalități și încadrarea juridică a faptei.

Vedeți și:

Dacă vă place ceea ce publicăm, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe portalul News.Ungheni.org – PATREON



Fii primul care comentează

Lasă un răspuns