Se îndrepta în Germania cu un permis de conducere românesc fals. Isprava unui Unghenean depistată în PTF Sculeni

Ghinion matinal pentru un conațional asupra căruia a fost depistat un act falsificat.

Incidentul s-a consemnat astăzi, pe sensul de ieșire din Republica Moldova, în PTF Sculeni.

În jurul orei 5.40 s-a prezentat la controlul de frontieră un bărbat de 37 de ani, originar din raionul Ungheni, informează Direcția regională Vest a Poliției de Frontieră

Acesta se afla la volanul unui autoturism și se deplasa în Germania.

În vederea excluderii unor suspiciuni privind declararea scopului real al călătoriei, polițiștii de frontieră au decis efectuarea unui control suplimentar.

Drept urmare, din portmoneul personal conaționalul a scos un permis de conducere cu însemnele autorității competente din România, cu semne vădite de falsificare.

La audieri, bărbatul a declarat că și-a perfectat acest document în străinătate, acum trei ani, prin intermediul unui conațional în schimbul a 200 de euro.

Pe cazul dat s-a întocmit proces verbal de constatare, iar actul a fost transmis pentru efectuarea expertizei tehnice.

Cercetările vor continua pentru elucidarea tuturor circumstanțelor și încadrarea juridică a faptei.

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org și Cratima.md, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON.
Totodată, pentru a ne putea urmări și pe alte canale media, Vă invităm să vă alăturați pe canalele nostru de pe Telegram,  YouTubeInstagram și Tik Tok.
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG și CRATIMA.MD

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns