Reacția „Moldsilva” referitor la acuzațiile privind presupusele „defrișări ilegale” pe malul Prutului la Ungheni

Calitatea masei lemnoase nu din … emoţii se cunoaşte

Un nou episod de învinuiri nefondate (probate video) în adresa Agenţiei „Moldsilva” şi a silvicultorilor de la Ungheni.

De astă dată „o vecină mergând prin pasadcă, prin păduricea asta s-a întâlnit cu o căprioară, aici tare foarte frumos era, chiar trebuia așa de făcut?…”, vorba autorului care încearcă să ne convingă de nelegiuirile silvicultorilor.

Ceea ce nu cunoaște dumnealui este însăși modul de apreciere a calității masei lemnoase, ce se vede, chiar din imaginile video, că este de o calitate inferioară, cu urme vizibile ale degradării în timp.

În legătură cu imaginile video din regiunea cartierului Ungheni Vale a municipiului Ungheni, făcute publice, Agenția declară următoarele:

  1. Autorizaţiile necesare şi Dispoziţia-bon au fost eliberate de către instituţiile de profil, în baza argumentelor silvotehnice şi a normelor de exploatare a parcelelor. Sunt prezente bornele de hotar cu inscripţiile corespunzătoare, iar suprafaţa coincide cu actele;
  2. Vârsta pădurii de plop, în zona tăierilor de produse principale, este de 80 de ani, pe când normele silvotehnice indică aceste lucrări la 40 de ani. În consecinţă avem degradarea masei lemnoase şi arbori în stare de putrefacţie;
  3. Arborii singuratici nu pot întări malul râului, deoarece sunt supuşi curenţilor de aer şi pot afecta porţiuni şi mai mari din zona riverană. Ulterior, după lucrările de regenerare, numărul arborilor tineri, în acel perimetru, va fi mult mai mare şi acea zonă va fi mult mai protejată;

Reieşind din cele expuse şi pentru a vă convinge de corectitudinea şi oportunitatea lucrărilor silvotehnice ce sunt întreprinse de silvicultori, Agenţia „Moldsilva” invită pe toți cei interesați de asemenea subiecte la filmări sau documentări în teren.

Specialiștii în domeniu vor explica şi argumenta justeţea şi oportunitatea lucrărilor din fondul forestier, fără riscul emoțiilor ce intervin, de obicei, din necunoașterea acestui domeniu.

Suplimentar veți putea vizita și alte parchete, acolo unde sunt petrecute lucrări de îngrijire şi conducere a arboretului şi unde consistență acestuia este un argument în plus pentru credibilitatea silvicultorilor.

Totodată, Agenția vine cu o solicitare către cetățeni în cazul când depistează tăieri ilicite, sau dacă sunt de părerea că se încalcă normele în vigoare, să ne informeze, pentru a interveni specialiștii în domeniu și a clarifica situația.

În rest, e bine să filmezi din intenții bune, dar e şi mai bine să argumentezi şi să informezi publicul corect şi argumentat.

Vedeți acuzațiile privind presupusele defrișări ale fâșii de protecție de pe malul Prutului, publicate pe pagina Democrația Acasă cu următorul comentariu?

„Salut Domn Vasile, dacă o să fiți prin Ungheni și puteți să treceți pe la pădurea de pe lângă r. Prut care se taie în prostie cine le dă voie primarul Ambros care în centru Ungheniului fie care a 2 a construcție sau afacere este a lui din ce bani de primar?

S-a schimbat cu toate partidele, nu mai are concurență. Un număr de contact dacă doriți să ajungeți la r. Prut la locul cu tăierea pădurii #ungheni #padure_taiata

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org și Cratima.md, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON.
Totodată, pentru a ne putea urmări și pe alte canale media, Vă invităm să vă alăturați pe canalele nostru de pe Telegram,  YouTubeInstagramși Tik Tok.
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG și CRATIMA.MD

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns