Pompierii voluntari din Sipoteni vor beneficia de autospeciale de intervenție la incendii

Cabinetul de miniștri a aprobat în ședința Guvernului din 18 ianuarie 2018 Hotărârea „cu privire la transmiterea unor mijloace de transport” din proprietatea Ministerului Afacerilor Interne (
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă) în proprietatea publică unor unităţi administrativ-teritoriale.



Astfel, situaţiile excepţionale vor putea fi gestionate mai eficient, iar timpul de intervenție a salvatorilor în situații de risc va fi redus. În acest scop, 5 autospeciale de intervenție pentru stingerea incendiilor vor fi repartizate în 5 raioane ale țării: Edineț, Fălești, Călărași, Strășeni și Telenești.

Mijloacele tehnice au fost donate Republicii Moldova de către partenerii străini pentru dotarea posturilor teritoriale de salvatori și pompieri voluntari din localitățile Terebna, Sărata Veche, Sipoteni, Cojușna și Bogzești.

Astfel, Postul de pompieri voluntari din satul Sipoteni, raionul Călărași, va beneficia în curând de o autospeciale de intervenție la incendii.

Potrivit actului normativ, comunei Sipoteni i-a fost atribuită – autospeciala de intervenţie de model Magirus Deutz 80-16, numărul caroseriei WJMB85B8M04013485, numărul motorului 7055991, anul fabricării 1985.

Totodată, în scopul asigurării respectării procedurilor legale, consiliul local Sipoteni a vizate şi a exprimat acordul de a primi în gestiune mijloacul de transport menţionat, fiind emisă decizia nr.11/01 din 13.11.2018.

Începând cu anul 2016, de către asociaţia obştească austriacă „Structure Projects Moldova”, în cooperare cu reprezentanţii Congresului Autorităţilor Locale din Moldova şi cu susţinerea Ministerului Afacerilor Interne, a fost demarat proiectul de creare în localităţile Terebna, raionul Edineţ, Sărata Veche, raionul Făleşti, Sipoteni, raionul Călăraşi, Cojuşna, raionul Străşeni şi Bogzeşti, raionul Teleneşti a posturilor de pompieri voluntari şi dotarea acestora cu autospeciale de intervenţie şi utilaj necesar.



Anterior, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI a beneficiat de alte 24 unități de tehnică universale pentru intervenții în situații excepționale. Autoturismele au fost achiziționate din bugetul de stat și urmează să ajungă în subdiviziunile IGSU din țară.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns