Patru acte falsificate, depistate în PTF Sculeni și în cadrul unor percheziții la domiciile bănuiților

Direcția regională Vest a Poliției de Frontieră informează că a identificat două certificate de vaccinare anti-Covid-19, o carte de identitate și un permis de conducere cu premise rezonabile de falsificare.

Documentele falsificate au fost depistate la controlul de frontieră în Punctul de trecere Sculeni, dar și în timpul unor percheziții efectuate la domiciliul unei persoane cercetată penal pentru falsificarea testelor PCR Covid-19.

Pentru a fi scutiți de regimul carantinei, doi cetățeni moldoveni au prezentat la controlul de frontieră în PTF Sculeni certificate de vaccinare împotriva Covid-19.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că în ziua imunizării cele două persoane nu se aflau pe teritoriul țării, deși certificatele au însemnele unor instituții medicale autohtone.

Pe numele celor vizați se efectuează cercetări pentru elucidarea circumstanțelor și atragerea la răspundere a tuturor persoanelor implicate.

Un alt caz, o carte de identitate și un permis de conducere cu semne de falsificare au fost depistate în urma unor percheziții autorizate. 

Descinderile au avut loc la domiciliul unei persoane vizată în cadrul unei cauze penale, inițiată pe faptul falsificării testelor PCR Covid-19.

Astfel, polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Vest au percheziționat domiciliul conaționalului, la sfârșitul săptămânii trecute.

Bărbatul desfășura activitatea de transportator colete și pasageri spre și din Germania.

Acesta este suspectat că punea la dispoziția călătorilor teste falsificate cu rezultat negativ la Covid-19, prețul cărora era inclus în costul serviciilor de transport.

Documentele depistate urmare a perchezițiilor, erau eliberate pe numele altor persoane, aveau însemnele autorității competente din România și nu întruneau condițiile unor acte veridice.

În repercursiune, documentele au fost transmise către laboratorul criminalistic pentru stabilirea legalității acestora, iar în dependență de rezultat să fie luate măsurile legale ce se impun.

Dacă va fi dovedită vinovăția suspectului, acesta riscă să fie atras la răspundere în baza art 361, alin.(2), lit.b), Cod Penal al Republicii Moldova.

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org și Cratima.md, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON sau GOFUNDME
Totodată, pentru a ne putea urmări și pe alte canale media, Vă invităm să vă alăturați pe canalele nostru de pe TelegramYouTubeInstagram și Tik Tok
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG și CRATIMA.MD

Faci un comentariu sau dai un răspuns?