Orașul Nisporeni va beneficia de peste 4 milioane de lei din partea Republicii Federale Germania

Primăria orașului Nisporeni beneficiază de un ajutor financiar nerambursabil, oferit de Republica Federală Germania, în baza Acordului de Finanțare și Proiect nr. 2014 687 19, semnat de Guvernul Republicii Moldova, pentru implementarea Proiectului „FISM – Infrastructură Socială și Eficiență Energetică” Faza II.



Programul este gestionat de către Banca Germană pentru Dezvoltare „KFW” și Fondul de Investiții Sociale din Moldova.

O parte din aceste fonduri, în valoare de cca 4 mln lei, urmează a fi utilizată pentru acoperirea costurilor subproiectului Pavarea căilor pietonale în parcul central” din or. Nisporenir-nul Nisporeni.

Totodată, despre acest lucru a menționat și edilul orașului Nisporeni pe pagina sa de facebook:               

„Faptele bune au continuitate la Nisporeni!
Astazi a fost semnat acordul de grant între Ambasada Germaniei în Republica Moldova și Primăria or Nisporeni, implimentat prin intermediul FISM ( Fondul de investiții sociale din Moldova).
Proiectul de grant este de peste 4 milioane de lei, dintre care, 70% constituie grant, iar 30% contribuția primăriei .
Din aceste fonduri ne propunem să pavăm peste 9500 m2 de pavaj în parcul din Nisporeni.”.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns