O stână din Boldurești, Nisporeni – mărul discordiei dintre localnici și primar

În satul Boldurești, raionul Nisporeni, localnicii au intrat în război cu primarul. Mărul discordiei este o stână.

În timp ce oamenii se plâng că alesul local vrea să îi lase fără oi, mai că singura sursă de existență pentru ei, primarul Nicanor Ciochină spune că stâna este amplasată ilegal pe terenul primăriei.

Ciochină le propune sătenilor să ducă animalele în alt loc, până la delimitarea terenului, dar oamenii nici nu vor să audă de așa ceva, informează Jurnal.md.

Stâna cu pricina este amplasată la câțiva kilometri de sat. Pe timp de iarnă, aici se află peste o sută de capre și oi, vara, numărul fiind aproape dublu. Datorită oieritului, o bună parte a oamenilor din Boldurești își duce traiul.

Maria Baraboi, locuitoarea a satului Boldurești, raionul Nisporeni: „De când mă țin minte eu, aici erau stâni, dar acum nu este voie. De 22 de ani ținem oile pentru cheltuieli. Pensia nu ne ajunge mai la nimic. Mai vindem puțină brânză, un cârlan și ne descurcăm. Dacă rămânem fără oi, murim de foame”.

Irina Paladi, locuitoare a satului Boldurești, raionul Nisporeni: „Sunt interese de la primărie. Ne impun ca să stricăm tot de aici și ca ei să-și facă interesele. Avem trei copii și nu știu ce o să facem”.

Gheorghe Popa, locuitor al satului Boldurești, raionul Nisporeni: „Noi, cu animalele ne hrănim. Plătim curentul. Mai vindem un miel. Dacă rămânem fără oi, nu avem cu ce ne întreține. Asta este prima bucățică de pâine a noastră. Acesta este teritoriul satului. Plătim impozite pentru animale”.

Stâna a fost amplasată în locul respectiv cu mulți ani în urmă și nicio autoritate nu a fost deranjată până nu demult, spun oamenii. Însă, noul primar le-ar fi declarat război și insistă ca stâna să fie amplasată în alt loc.

Mihail Rotari, locuitor al satului Boldurești, raionul Nisporeni: „Este departe de sat și nu deranjează pe nimeni. De când eram mici, aici erau stâni și nimeni nu a făcut probleme până acum. Noul primar a făcut alte legi…Dacă vindem oile, noi nu avem ce face. Nu ai unde lucra, bani nu ai unde face, dar facturile trebuie de achitat. Însă, vindem un kilogram de brânză și plătim pe munca noastră”.

Vasile Baragan, locuitor al satului Boldurești, raionul Nisporeni: „Avem un izvor aici. Bătălia este de la el. Este un băiat care și-a sădit livadă și vrea să o ude de la izvorul nostru, pentru că el nu mai are apă. Noi l-am făcut pentru animale. Aici adăpăm și vacile din sat și oile”.

Primarul de Boldurești are însă altă versiune. El zice că stâna activează fără autorizație, iar terenul care aparține primăriei nu a fost cumpărat de oameni, dar nici luat în arendă. Mai mult, Nicanor Ciochină spune că sătenii și-ar fi permis să ridice aici construcții capitale. Pentru ca probleme să fie soluționate, suprafața de pământ urmează să fie delimitată.

Oamenii din Boldurești amenință cu proteste, dacă stâna va fi demolată fără voia lor.

sursa: Jurnal.md.

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org și Cratima.md, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON.
Totodată, pentru a ne putea urmări și pe alte canale media, Vă invităm să vă alăturați pe canalele nostru de pe Telegram,  YouTubeInstagram și Tik Tok.
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG și CRATIMA.MD

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns