Noi cazuri de rabie înregistrate în raionul Nisporeni, inclusiv la un dihore și o bovină

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor informează că în perioada 15 – 21 noiembrie 2019, în Republica Moldova au fost înregistrate 4 cazuri pozitive de rabie în 3 unități teritorial – administrative, confirmate în secţia virusologie, I.P.CRDV și un caz pozitiv de pesta porcină africană la porci domestici în localitatea Sărata Galbenă.



Astfel, în profil teritorial, situația este următoarea:

    • la o bovină în raionul Nisporeni;
    • la un dihore în raionul Nisporeni;
    • la o vulpe în raionul Hîncești;
    • la o felină (motan) în raionul Leova.
    • un caz pozitiv de pesta porcină africană la porci domestici în raionul Hîncești, localitatea Sărata Galbenă.

De la începutul anului 2019, au fost înregistrate 47 de cazuri de rabie printre animale.

Totodată, la începutul acestei toamnei, un copil de 11 ani din municipiul Chișinău a decedat după ce a fost muşcat de un câine suspectat de infecție cu rabie.

Potrivit specialiștilor ANSA, sursa principală a îmbolnăvirii cu rabie sunt anume vulpile infectate.



Fii primul care comentează

Lasă un răspuns