Nivelul râului Prut va creşte cu 1-2 metri pe sectorul Ungheni – Leova și cu 1 metru pe sectorul Leova-Cantemir

Avertizarea hidrologică privind creșterea apei pe râul Prut se extinde și pe segmentele aflate în mai jos de municipiul Ungheni. Astfel, Centrul hidrologic al Serviciului Hidrometeorologic de Stat a emis astăzi două avertizări care indică creşterea nivelului apei în râurile Prut şi Nistru, între localităţile Ungheni, Leova şi Cantemir, şi respectiv – Năslavcea, Dubăsari şi Tighina.


Centrul hidrologic avertizează că în intervalul 21-29 mai, pe sectorul mun. Ungheni – or. Leova al râului Prut, nivelul apei va creşte cu 1-2 metri, iar pe sectorul or. Leova – or. Cantemir – cu 0,5-1 m.

Conform hidrologilor, în locuri joase apa va ieși în luncă.

Creşterea nivelului apei în Prut este „în legătură cu decizia Întreprinderii de Stat „Direcţia Nodului Hidrotehnic Costești-Stânca” de a mări volumul deversării apei din lacul de acumulare Costeşti-Stânca (r. Prut) până la 550 m3/s”, indică sursa citată.

Totodată, o avertizare este emisă şi pentru râul Nistru. Astfel, în legătură cu mărirea volumului de apă deversat din lacul de acumulare Dnestrovsk (r. Nistru) până la 700 m3/s, în perioada 21-31 mai, va creşte cu până la 1,2 metri nivelul apei pe sectoarele Naslavcea-Dubăsari şi Dubăsari-Tighina. Potrivit Centrului hidrologic, apa se va scurge în limitele albiei minore.

Pe parcursul lunii mai curent au fost emise deja cinci avertizări hidrologice. Patru se referă la creşterea volumului de apă în râul Prut şi una în râul Nistru.

Ultima, emisă ieri, 20 mai, informa că în intervalul 20-24 mai, pe sectorul Costeşti – Ungheni al râului Prut, nivelul apei va creşte cu 1,7- 2,7 metri.


Fii primul care comentează

Lasă un răspuns