Nisporeni și Țuțora implemetează un proiect de îmbunătățire a infrastructurii de transport în pe ambele maluri ale Prutului

Comuna Țuțora din județul Iași și Consiliul Raional Nisporeni vor dezvoltă și implementa în comun un proiect de îmbunătățire a infrastructurii de transport în pe ambele maluri ale Prutului 

Potrivit Consiliului raional Nisporeni, proiectul prevede construcția drumului L401 – drum de acces la Mănăstirea Vărzărești cu o lungime 3.115 km și va fi finanțat prin Programul Operațional Comun România-Republica Moldova 2014-2020, transmite Albasat.md

Recent, reprezentanții Consiliului Raional Nisporeni au avut mai multe discuții privind dezvoltarea proiectului cu reprezentanții comunei Țuțora, Județul Iași.

Ieri, 20 iulie Consiliul raionl Nisporeni a publicat mai multe detalii despre proiect. Potrivit documentului, bugetul proiectului este de 2,407,776.66 EUR – grant nerambursabil.

Obiectivul General al proiectului este dezvoltarea relațiilor economice și instituționale în regiunea Iași-Nisporeni prin îmbunătățirea infrastructurii de transport în zona de frontieră, pentru a facilita accesibilitatea și tranzitul mărfurilor și al persoanelor la punctele de trecere a frontierei Sculeni și Albița.

Proiectul are și câteva obiective specifice, printre care:

  • Îmbunătățirea calității drumurilor care leagă satele Țuțora, Oprișeni și Chiperești de DJ 249, pentru a reduce timpul de deplasare, a crește accesibilitatea punctelor vamale Sculeni și Albita și pentru a îmbunătăți siguranța participanților în trafic;
  • Îmbunătățirea calității drumului care leagă Mănăstirea Vărzărești (și satul Vărzărești) de celelalte teritorii ale raionului Nisporeni, pentru a scurta distanța rutieră dintre orașul Nisporeni (și regiunile situate la NE, E și SE de Nisporeni) și drumul internațional M1 PTF Leușeni – Chișinău – Dubăsari – hotar cu Ucraina și pentru a crea cea mai bună soluție rutieră pentru traficul care vine de la Ungheni (Republica Moldova) spre Albița (România);
  • Dezvoltarea cooperării între instituțiile partenere prin stabilirea unui plan de acțiune comun pentru îmbunătățirea transportului transfrontalier, consolidarea conexiunilor și rețelelor transfrontaliere.

Prin îndeplinirea obiectivelor proiectului în România vor fi îmbunătățite segmentele de drum care conectează satele Țuțora, Oprișeni și Chiperești cu DJ 249, iar în R. Moldova – segmentele de drum care conectează Mănăstirea Vărzărești de localitățile învecinate.

Pe secțiunile de drum reabilitate vor fi instalate sisteme de iluminat stradal fotovoltaic.

sursa: Albasat.md

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org și Cratima.md, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON.
Totodată, pentru a ne putea urmări și pe alte canale media, Vă invităm să vă alăturați pe canalele nostru de pe TelegramYouTubeInstagram și Tik Tok.
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG și CRATIMA.MD

%d blogeri au apreciat: