MSMPS a distribuit 51 500 doze de vaccin AstraZeneca. Câte doze au fost repartizate CSP Ungheni?

MSMPS a repartizat 51 500 doze de vaccin împotriva COVID-19 AstraZeneca (Vaxzevria) către Centrele de vaccinare pentru vaccinarea contigentelor din etapa 2.

Dozele fac parte din lotul de vaccin recepționat pe platforma COVAX dar și din ajutorul umanitar oferit de România.

Dozele au fost distribuite către instituțiile medico-sanitare publice, pentru a asigura continuarea procesului de vaccinare la nivel național, restul dozelor fiind securizate pentru doza 2.

Potrivit MSMPS, va continua vaccinarea următoarelor categorii de cetățeni:

  • personalului medical;
  • beneficiarii din cadrul azilurilor și ale centrelor de plasament temporar și de lungă durată;
  • adulților cu vârsta mai mare de 60 ani și cei care au comorbidități;
  • lucrătorii din domeniul educației;
  • angajații structurilor de menținere și asigurare a ordinii publice, inclusiv ai ambasadelor, ai instituțiilor publice centrale și locale;
  • personalului din cadrul serviciilor sociale.

Procesul de vaccinare se va desfășura inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică, conform programării aprobate la nivel de instituție, inclusiv prin intermediul echipelor mobile, în dependență de numărul persoanelor care necesită a fi vaccinate.

MSMPS menționează că, până în prezent, la nivel național au fost administrate 96 372 doze de vaccin împotriva COVID-19, iar 10.241 persoane au fost vaccinate cu ambele doze.

Informația cu privire la dozele de vaccine contra COVID-19 de model AstraZeneca către CSP Edineț, Bălți, Soroca, Ungheni, Chișinău, Orhei, Hâncești, Căușeni, Cahul se conțin în Dispoziția MSMPS nr. 264-d din 19 aprilie 2021.

Potrivit anexei la Dispoziția MSMPS nr. 264-d din 19 aprilie 2021, CSP Chișinău va beneficia de cele mai multe – 17 900 de doze.

Lista este urmată de următoarele subdiviziuni regionale ale ANSP:

  • CSP Bălți – 5 600 doze;
  • Teritoriilor din Est / regiunea transnistreană și mun. Tighina / Bender –  157 de flacoane a câte 942 de doze;
  • CSP Cahul – 2 600 de doze;
  • CSP Orhei – 3 600 de doze;
  • CSP Edineț – 3 000 de doze;
  • CSP Soroca – 3 400 de doze;
  • CSP Ungheni – 3 200 de doze;
  • CSP Hâncești – 3 100 de doze;
  • CSP Căușeni – 3 200 de doze;
  • CSP Comrat (UTA Găgăuzia) – 2 200 de doze.

Referitor la Centrul de Sănătate Publică Ungheni, compus teritorial din raioanele ex-județului Ungheni sau cum se promovează pe acest site – regiunea Ungheni, cele 3 unități teritorial-administrative vor beneficia de următoarele doze de vaccin Pfizer:

  • raionul Ungheni – 1 500 de doze;
  • raionul Călărași – 900 de doze;
  • raionul Nisporeni – 800 de doze.

Dispoziția MSMPS nr. 264-d … by News Ungheni

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org și Cratima.md, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON sau GOFUNDME
Totodată, pentru a ne putea urmări și pe alte canale media, Vă invităm să vă alăturați pe canalele nostru de pe TelegramYouTubeInstagram și Tik Tok
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG și CRATIMA.MD

%d blogeri au apreciat: