Ministerul Educației anulează tezele semestriale pentru clasele liceale

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării informează că în toate instituțiile de învățământ cu clase liceale, indiferent de forma de activitate se anulează tezele semestriale din sesiunea de vară a anului de studii 2020-2021 și proba practică la disciplinele de studii specifice ariei curriculare Sport și Arte, în funcție de specificul profilului instituțional.

Un ordin în acest sens a fost semnat la, 29 aprilie, de către ministrul Educației, Culturii și Cercetării Lilia Pogolșa.

Decizia a fost luată după consultările cu comunitatea educațională din țară, ținându-se cont de faptul că elevii claselor X-XI au fost antrenați în procesul educațional în mare parte la distanță.

MECC anulează tezele semestriale pentru clasele liceale

Drept urmare, media semestrială la disciplinele de studii din ciclul liceal la care urmau să fie susținute teze semestriale în sesiunea de vară, 2021 se vor calcula din media aritmetică a notelor curente, obținute pe parcursul semestrului II.

Vedeți și:

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării încurajează cadrele didactice să-și concentreze eforturile în vederea realizării procesului educațional la disciplinele de studii, conform Planului-cadru și curricula disciplinare, iar elevii claselor de liceu să-și stabilească prioritățile și străduințele în vederea obținerii unor rezultate frumoase ale învățării.

Ordinul nr. 443 din 29.04.21 privind anularea tezelor semestriale din sesiunea de vară a anului de studii 2020-2021 și proba practică la disciplinele de studii specifice ariei curriculare Sport și Arte, a fost transmis către organele locale de specialitate în domeniul învățământului pentru a fi adus la cunoștință tuturor managerilor instituțiilor de învățământ și cadrelor didactice.

Ordin MECC nr. 443 din 29 aprilie 2021

Ordin MECC nr. 443 din 29.0… by News Ungheni

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org și Cratima.md, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON sau GOFUNDME.
Totodată, pentru a ne putea urmări și pe alte canale media, Vă invităm să vă alăturați pe canalele nostru de pe TelegramYouTubeInstagram și Tik Tok.
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG și CRATIMA.MD

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns