Mesajul Ambasadorului României E.S. Daniel IONIȚĂ cu ocazia Unirii Principatelor Române

Mesajul Excelenței Sale Daniel Ioniță, Ambasadorului României în Republica Moldova cu ocazia Unirii Principatelor Române de la 1859, cunoscută în istorie ca „Mica Unire”:

Ziua de 24 ianuarie a rămas în istoria românilor ca data la care s-a înfăptuit Unirea Principatelor Române, în anul 1859, la foarte scurt timp după numirea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei și Țării Românești.

După mai mulți ani în care pașii elitelor românești de atunci spre îndeplinirea acestei dorințe au fost „mărunțiți” de atitudinea marilor puteri ale Europei din acele timpuri, aceasta a devenit realitate, într-un context favorabil, care a dus, pe parcurs, la transformarea tânărului stat român într-un stat modern, aducând pentru prima dată câteva elemente occidentale în viața românilor.

De atunci, au urmat și alte momente foarte importante în istoria României și făcând arc peste timp, putem afirma că vocația europeană a românilor a fost reconfirmată prin obținerea statutului de membru al Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007.

După 162 de ani de când s-au întâmplat toate acestea, ziua de 24 ianuarie ne va face din nou să retrăim, cel puțin la nivel de poveste, pașii făcuți de strămoșii noștri pentru tot ce înseamnă astăzi România.

Galerie foto cu procesiunea de depunere a florilor la Bustului lui Alexandru Ioan Cuza din municipiul Chișinău:

Dacă vă place ceea ce publică portalul News.Ungheni.org și Cratima.md, susțineți-ne și deveniți patronul unei știri pe PATREON.
Totodată, pentru a ne putea urmări și pe alte canale media, Vă invităm să vă alăturați pe canalele nostru de pe TelegramYouTubeInstagramși Tik Tok.
Dar, nu uitați și de un like sau abonare pe paginile de facebook NEWS.UNGHENI.ORG și CRATIMA.MD

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns